Luptătorul de arte marțiale mixte (MMA) Gheorghe Ignat, cunoscut drept „Ursul Carpatin” a fost condamnat la patru ani de închisoare, de Curtea de Apel Suceava, informează Adevărul.
Grupul infracțional din care făcea parte Ignat avea ramificații în toată lumea, inclusiv în Marea Britanie. Mai mult, Ignat este suspectat că în 2008, pe vremea când era bodyguard, ar fi săvârşit pe teritoriul Marii Britanii infracţiuni de răpire, sechestrare, şantaj şi vătămare corporală.
Polițiștii britanici au cerut autorităților române predarea lui Ignat pe baza unui mandat de arestare european, pentru a fi cercetat în Marea Britanie.
Potrivit anchetatorilor, „Ursul Carpatin” a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, deţinere de echipamente software şi hardware în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, falsificare şi punere în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate, efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu instrumente de plată electronică, acces, fără drept, la un sistem informatic, transmitere neautorizată de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică.
Luptătorul MMA făcea parte dintr-un grup care, în perioada iunie-septembrie 2010 a montat dispozitive de skimming pe bancomate din Australia, de unde copia datele de pe carduri bancare. Acestea erau folosite la fabricarea de carduri false, cu ajutorul cărora erau scoși bani din bancomate din Australia, Anglia și Malaezia.
Paguba pe care judecătorii au menționat-o în sentință a fost de 165.000 de dolari australieni.
În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare Sergiu Nicolae Ceauşu şi Ovidiu Ionuţ Ţilea. Decizia Curţii de Apel Suceava este definivită, iar cei condamnați vor fi încarcerați.
Ignat a fost sportiv de performanţă, având mai multe titluri naţionale şi europene obţinute la judo, după care a părăsit cariera sportivă şi a devenit bodyguard la un club din Anglia.
Ulterior, Ghiţă Ignat a devenit luptător de arte marţiale mixte, participând la gale din ţară şi străinătate. Anul trecut, Ignat a devenit campion naţional şi vicecampion european la Sambo.
În decembrie 2012, autorităţile britanice au emis un mandat european de arestare pe numele Ursului Carpatin, acesta fiind suspectat că în 2008 ar fi săvârşit pe teritoriul acestui stat infracţiunile de răpire, sechestrare, şantaj şi vătămare corporală.
Judecătorii Curţii de Apel au confirmat mandatul european de arestare dar Ghiţă Ignat va fi predat doar după soluţionarea definitivă a dosarului penal în care este cercetat în România.
Britanicii au cerut extrădarea „Ursului Carpatin”