in

Vorbe grele de Ziua Europei: „Satan de la Bruxelles sau de fapt, de la Berlin, îți mai pregătește una”

Satan de la Bruxelles sau de la Berlin… „Statul român este creștin sau cretin?” se întreabă retoric Ilie Șerbănescu într-un editorial dur publicat în „Cotidianul” în ajunul Zilei Europei.

Pornind de la dictonul creștin ”întoarce și celălat obraz”, autorul se întreabă „ce te faci tu, creștin, cu cei care te lovesc sistematic și permanent peste obraz, iar tu n-ai decât un singur „celălalt obraz“?”



„Fapt este că statul român a dat atât de mult pe deasupra de presupus creștinism, încât, după ce komisarii de la Bruxelles i-au luat resursele de petrol și gaze, le-a „întors și celălalt obraz“ și le-a mai dat și băncile și piesa economică strategică a distribuțiilor de energie (căci, indiferent cine produce energia, toată lumea o consumă și banul este strâns de distribuții, de aceea devenind în mod obiectiv interesul numărul 1 al preluărilor sub control). Iar cine are în mână resursele, băncile și distribuțiile de energie deține întregul rulaj al banului, restul (adică industrii, servicii și comerț) căzându-i la picioare de la sine, precum popicele. Nici nu mai este nevoie să ți se întoarcă și celălalt obraz, întrucât, ca stăpân al rulajului banului preiei automat decizia! Pe când tu, creștin de rând, rămâi chiriaș în țara ta, doar cu credința în mântuirea cea de pe urmă.”

Ilie Șerbănescu se revoltă contra ideii Europei cu două viteze. ” Satan de la Bruxelles sau de fapt, de la Berlin, îți mai pregătește una. Cu două viteze. (…) Prin așa-numita „Europă cu două viteze“, Satan de la Bruxelles sau mai bine zis de la Berlin cere supușilor o predare necondiționată, consfințită și parafată în acte. Numai proștii pot accepta așa ceva!”, scrie Ilie Șerbănescu.
Editorialul complet AICI.

România se pregătește pentru Brexit. Ce trebuie să facă țara noastră cu privire la negocierile cu UK

Europarlamentar UKIP: Europenii fără loc de muncă în UK trebuie deportați

Adio, Europa! România, lăsată în urmă de plutonul țărilor bogate, în frunte cu Germania

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Imigrația, din nou în campania electorală. Theresa May: „Libera circulație din UE încetează”

Românii din Marea Britanie trimit acasă cele mai mari sume de bani