Menu
in

Zborurile România – Marea Britanie – România rămân suspendate și după 15 iunie potrivit hotărârii guvernului de la București

În data de 13 iunie au apărut actualizări ale situației zborurilor pe ruta Marea Britanie – România. Zborurile rămân suspendate. Detalii în articolul de AICI

Zborurile din România spre destinații precum Italia, Spania, Marea Britanie și Franța vor rămâne suspendate după 15 iunie, conform unei hotărâri luată ieri de Guvernul României. Este valabil și pentru zborurile din aceste țări către România.

Conform art. 6 al hotărârii nr. 28 din 11.06.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, „se pot relua zborurile către și din țările pentru care persoanele care sosesc în România sunt exceptate de la măsura de carantină/izolare, stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.”

Românii care se întorc din străinătate ar putea scăpa de izolare din 15 iunie. Ce se întâmplă cu zborurile spre Marea Britanie

Astfel, țările spre care pot relua zborurile sunt cele care au înregistrat o medie de 5 cazuri la un milion de locuitori în ultimele 14 zile. Harta cu țările spre care se va putea zbura o regăsiți aici. Printre acestea se numără țări precum Bulgaria, Grecia, Austria, Ungaria, etc.

Din păcate, țări precum Italia, Spania, Marea Britanie și Franța nu se încadrează în schema de calcul anunțată de Guvernul României, iar zborurile spre și dinspre aceste destinații ar putea fi reluate abia de la 1 iulie, când vor fi anunțate noi măsuri de relaxare.

Decizia privind continuarea suspendării zborurilor ar putea fi anulată dacă în Parlament nu se va vota prelungirea stării de alertă. Hotărârea Guvernului a fost luată pe fondul stării de alertă care expiră la data de 15 iunie, iar parlamentarii vor fi invitați săptămâna viitoare să voteze dacă sunt de acord sau nu cu prelungirea.

Iohannis anunță PRELUNGIREA stării de alertă, românii din Italia rămân pe lista neagră, vor sta în izolare dacă se întorc

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version