În această primăvară, Parcul Natural Vânători din judeţul Neamţ va avea mai mulţi zimbri. Şase exemplare vor ajunge aici din Marea Britanie, prin intermediul unui ONG, scrie România TV.
Animalele vor trece printr-o perioadă de acomodare, după care vor fi lăsate în libertate. În acest moment, în pădurile Neamţului trăiesc în libertate 11 zimbri.
“Sperăm să mai putem adăuga în primavara acestui an înca şase exemplare, şase femele. Asta în baza unei donaţii a unui ONG din Marea Britanie”, a declarat Sebastian Catanoiu, director Administrația Parcului Natural Vânători Neamţ.
Zimbrii trăiesc în Neamţ de aproximativ doi ani. Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ a eliberat atunci primele exemplare, după aproape 200 de ani de când acest mamifer nu a mai trăit prin pădurile Moldovei.
“În cadrul programului de reintroducere a zimbrilor derulat de Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ sunt 11 exemplare, dintre care două născute în libertate. Animalele s-au adaptat la noile condiţii locale, după două ierni, animalele au fost hrănite cu foarte puţină hrană suplimentară”, a declarat Razvan Deju, responsabil proiect.
Judeţul Neamţ este singurul din ţară unde trăiesc zimbrii, atât în libertate, în Parcul Natural Vânători Neamţ, dar şi în captivitate, la gradina zoologică.