Menu
in

Boris Johnson spune că britanicii ar trebui să poarte măşti în magazine

Premierul britanic Boris Johnson a declarat luni că oamenii ar trebui să poarte măşti în spaţii închise precum magazinele şi a precizat că guvernul va anunţa în următoarele câteva zile ce “instrumente de aplicare” vor fi utilizate, relatează Reuters.

Întrebat dacă crede că masca ar trebui să fie obligatorie în magazine, şeful guvernul britanic a spus: “Măştile sunt foarte importante în spaţiile închise”.

“Da, cred că este foarte important să-ţi acoperi faţa în magazine”, a adăugat Boris Johnson.

“În ceea ce priveşte modul în care vom face acest lucru, dacă ele vor fi obligatorii sau nu, vom analiza recomandările şi vom anunţa ceva în zilele următoare”, a precizat el.

Premierul britanic a mai spus că autorităţile au virusul sub control în întreaga ţară şi a subliniat necesitatea ca acesta să fie menţinut sub control.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version