in

BREXIT: Marea Britanie investește peste 700 de milioane de lire sterline pentru a-și asigura controlul la frontiere

Marea Britanie a anunţat duminică un set de investiţii de 705 milioane de lire sterline pentru a instala sisteme de control post-Brexit la frontierele sale, înainte de încheierea anului în curs, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

Ministrul pentru Brexit Michael Gove a precizat într-un articol publicat în Sunday Telegraph că această sumă va permite să se asigure că “noile frontiere” ale ţării sunt pregătite când Regatul Unit va prelua controlul asupra lor.

Gove a garantat duminică pentru Sky News că frontierele britanice vor fi pregătite la 1 ianuarie 2021, după sfârşitul perioadei de tranziţie declarate pentru a permite Londrei şi Uniunii Europene să-şi negocieze relaţia de după retragerea Marii Britanii, intrată oficial în vigoare la 31 ianuarie.

Suma anunţată, care include bani pentru recrutarea a circa 500 de agenţi de poliţie şi pentru crearea de infrastructuri, va face ca frontiera Regatului Unit să devină “cea mai eficientă din lume până în 2025”, a insistat Gove în articol.

O nouă sesiune de negocieri între Londra şi Bruxelles este programată pentru săptămâna următoare (din 20 iulie).

Michael Gove a evocat în declaraţii reluate de BBC unele “progrese”, în pofida “divizărilor” care se menţin, şi a explicat că îşi menţine “optimismul”, fără a fi “excesiv de entuziast”.

Adio, facultate în UK: studiile se scumpesc DE TREI ORI pentru români, după Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

UNGARIA, noi restricții: Românii din Marea Britanie și alte țări, obligați să intre în carantină

Andreea Esca, internată cu Covid, după o petrecere pe malul mării fără respectarea regulilor