in

Brexit. Negocierile cu privire la liberul schimb dintre UE și Marea Britanie pot începe în decembrie



La summitul Uniunii Europene de săptămâna viitoare, Regatul Unit va putea deschide în decembrie negocierile privind liberul schimb, prevede proiectul de declarație a liderilor europeni, citat de Reuters.

În schimbul acestei oferte, Londra va trebui să propună termeni mai favorabili pentru retragerea din UE.

Documentul trimis liderilor celor 27 de state din UE care negociază cu Regatul Unit afirmă că este nevoie de un proces intern imediat care să permită trecerea cât mai rapidă la discuții pe tema relațiilor post-Brexit.

„La următoarea sesiune, în decembrie, Consiliul European va reevalua progresul negocierilor, pentru a stabili dacă s-au realizat suficiente progrese”, arată proiectul de declarație. În acest caz, se vor „adopta linii directoare suplimentare privind cadrul relațiilor viitoare și eventualele aranjamente de tranziție care sunt în interesul Uniunii”.

Conform documentului, la summitul UE de săptămâna viitoare urmează să se decidă că în vederea scenariului menționat, Consiliul European și negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, vor începe „discuții pregătitoare interne”.

Laureatul premiului Nobel pentru economie: „Brexit-ul este complet irațional”

Lovitură pentru Marea Britanie. România blochează negocierile pentru Brexit. Se alătură Germaniei și Franței

Brexit. Toate zborurile dintre Marea Britanie și UE ar putea fi anulate în această zi

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dublin. Prins cu pantalonii în vine, deasupra victimei. Neagă acuzațiile

Brexit. UE: Marea Britanie trebuie să plătească