Mai sunt aproximativ șapte luni până când Marea Britanie va părăsi official și ireversibil Uniunea Europeană.
Publicația The Independent a identificat un număr de 10 zboruri care vor plecat din Marea Britanie în timp ce țara se mai află în UE, dar vor ajunge la destinții europene când Brexitul va fi deja înfăptuit și va avea consecințe.
Astfel, aeronavele respective vor decola de pe cinci aeroporturi britanice în seara zilei de 29 martie 2019 și vor ajunge la destinații după ora oficială a Brexit, una dintre aceste destinații fiind București.
La ora Europei Centrale 00.00 aceste curse vor înceta să reprezinte servicii intra-UE, reglementate de acordul internațional Open Skies și vor deveni zbouri extracomunitare.
Mai mult, pasagerii cu pașapoarte britanice vor urca la bordul aeronavelor pe aeroporturile Heathrow, Gatwick, Luton, Doncaster și Liverpool cu statut de cetățeni europeni, însă la aterizare ar putea fi clasificați ca „cetățeni ai unor state terțe”, fără drept automat de acces în UE și cu riscul de a fi supuși unor controale vamale stricte.
Printre cei care s-ar putea afla în această situație se vor număra și cetățenii britanici pasageri ai zborului Londra (Gatwick) – București al companiei aeriene Wizz Air, programat să aterizeze pe Henri Coandă Otopeni în data de 30 martie 2019 la ora GMT 12.55 (14.55 ora României), scrie Profit.ro.
Compania Ryanair i-a avertizat pe investitori cu privire la „posibilitatea explicită” ca zborurile între Marea Britanie și UE „să fie blocate la sol pe o perioadă de timp nedefinită”, din momentul intrării în vigoare a ieșirii UK din UE.
Poziția oficială a Guvernului britanic este că și în cazul în care ieșirea UK din UE se va produce fără un acord cu Uniunea, zborurile între cele două jurisdicții vor continua să funcționeze normal, deși în prezent nu există nicio bază legală care să asigure acest lucru, scrie The Independent.
Publicația a identificat și șase zboruri care ar urma să decoleze de pe aeroporturi din UE pe 29 martie 2019, înainte de Brexit, și să aterizeze în Marea Britanie după ieșirea acestei țări din UE.
Cel mai probabil, pasagerii acestor zboruri vor fi supuși controlului vamal pe aeroporturile britanice și le vor fi impuse limite stricte în ceea ce privește cantitățile de bunuri pe care le vor putea introduce în UK, în special în ceea ce privește alcoolul și produsele din tutun.
Lista zborurilor identificate de The Independent, 29/30 martie 2019 (ora de aterizare GMT)
- Heathrow-Atena, British Airways, 11.05 PM
- Heathrow-Stockholm, SAS, 11.30 PM
- Luton-Budapesta, Wizz Air, 11.30 PM
- Heathrow-Malta, Air Malta, 11.40 PM
- Luton-Gdansk, Wizz Air, 11.45 PM
- Liverpool-Gdansk, Wizz Air, 12.10 AM
- Doncaster-Wroclaw, Wizz Air, 12.20 AM
- Gatwick-București, Wizz Air, 12.55 AM
- Luton-Vilnius, Wizz Air, 12.55 AM
- Heathrow-Atena, Aegean, 1.50 AM