in

Cine sunt unioniștii nord-irlandezi? Partid pro-Brexit, cu legături puternice cu grupul paramilitar terorist Ulster Resistance



Partidul Democrat Unionist (DUP), formațiune cu ajutorul căreia Theresa May dorește să guverneze în continuare, are viziuni politice care i-ar face să tresară chiar și pe extremiștii de la UKIP. DUP, scrie The Mirror, este un partid pro-Brexit care nu recunoaște schimbările climaterice, vrea să interzică avorturile, nu crede în drepturile LGBT și este urmașul Ulster Resistance, organizație teroristă care are pe conștiință morți și răniți din timpul conflictelor dintre catolici și protestanți din Belfast, în anii 60, 70 și 80.

Cu sediu în Irlanda de Nord, este al cincilea cel mai mare grup din Westminster, cu 10 mandate de parlamentari.

Partidul susține Brexit, dar nu un Brexit “dur” în mare parte pentru că nu doresc o graniță serioasă cu Irlanda.

Manifestul electoral al acestui partid este format din zece puncte:

  1. Mai multe locuri de muncă și venituri mai mari
  2. Un serviciu de sănătate de nivel mondial
  3. Educație – Oportunitatea de a reuși
  4. Reconstruirea Irlandei de Nord
  5. Recompensarea muncii grele
  6. Străzi mai sigure și o justiție mai inteligentă
  7. Crearea unor comunități mai puternice
  8. Un prieten al fermierului și al patrimoniului nostru natural
  9. Schimbarea politicii și a guvernului în Irlanda de Nord
  10. Mândria de a fi nord-irlandez

De asemenea, arată The Mirror, DUP luptă împotriva dreptului femeilor de a alege să facă un avort, ceea ce îl definește ca cel mai mare partid anti-avort din Marea Britanie. Totodată, membrii acestui partid neagă schimbările climatice.

DUP are legături istorice puternice cu grupurile paramilitare loialiste din Irlanda de Nord, mai scrie publicația citată.

Mai exact, grupul terorist Ulster Resistance a fost fondat de o serie de oameni care au devenit apoi politicieni proeminenți DUP.

Fostul prim-ministru Peter Robinson (foto 2), spre exemplu, cel care a fost liderul DUP și premier al Irlandei de Nord până în anul trecut, a fost membru activ al organizației teroriste Ulster Resistance.

Jeffrey Donaldson a fost managerul de campanie al fostului conservator Enoch Powell după a început să aibă viziuni naziste și s-a mutat în Irlanda de Nord.

Donaldson este cel mai longeviv parlamentar DUP.

May cere formarea unui guvern Conservator-Unionist. Posibilii parteneri de guvernare, protestanții loialiști din Ulster

Alegeri „în ceață” în UK. Theresa May pierde majoritatea, dar nu vrea să demisioneze

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

May cere formarea unui guvern Conservator-Unionist. Posibilii parteneri de guvernare, protestanții loialiști din Ulster

Doliu în lumea muzicii! Percuționistul constănțean Corneliu Stroe a murit în această dimineață