Un grup de români a fost prins când încerca să răpească mai mulți copii britanici într-un hotel din Cipru. Potrivit Daily Mail, suspecții au încercat să ademenească trei copii, toți sub vârsta de zece ani, să se urce într-un autoturism.
Ca urmare a panicii răspândite în hotelul Anastasia Beach, aproximativ 60 de familii cu copii au fost mutate în altă parte, mai scrie Daily Mail.
Un operator de turism a declarat că românii au filmat copiii timp de o săptămână, în timp ce pretindeau că sunt angajații hotelului.
Un martor a spus că, marți, 16 iunie, doi dintre chelneri au încercat să urce doi copii într-o mașină, iar o altă persoană se pregătea să îl aducă pe al treilea.
Cineva însă și-a dat seama de ce se întâmpla și a dat alarma. Unul dintre bărbați a scăpat, la volanul unui autoturism.
Zeci de părinți furioși i-au imobilizat pe răpitori și i-au dus cu forța în biroul directorului hotelului, unde au fost preluați de polițiști, însă nu se știe dacă suspecții au fost arestați, mai scrie Daily Mail.
Un purtător de cuvânt al agenției Thomas Cook, cea care are hotelul în administrație, a declarat că a fost “în strânsă colaborare” cu autoritățile locale în legătură cu presupusul incident.
El a spus că astfel de incidente sunt extrem de rare.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic a declarat: “Ofițerii noștri consulari au oferit consiliere și sprijin familiei implicate în acest incident. Este acum o problemă a poliției locale care investighează cazul”.
Potrivit Sky News, administrația hotelului neagă incidentul. Pe site-ul televiziunii se arată că un turist scoțian a povestit că a văzut un chelner care a ieșit cu doi copii pe ușa din față. El a spus că un irlandez care se afla în acel moment la bar l-a urmărit și a văzut cum chelnerul încerca să urce copiii într-un papuc.
“Irlandezul l-a trântit pe chelner la podea și i-a adus pe copii înapoi în hotel. Membrii personalului l- au reținut pe acel individ”, a spus scoțianul.
Potrivit polițieidin Cipru, singura persoană interogat după incident a fost un bărbat de 19 ani, care a fost suspectat că i-a filmat pe minori, a mai arătat Sky News, care nu a menționat însă că presupușii răpitori ar fi români.
Daily Mail avertizează turiștii: Pe aeroporturile din Spania operează grupuri de hoți români
Romi acuzați că și-au vândut copilul: „Nu l-am vândut, l-am făcut cadou”