Premierul britanic Theresa May și-a prezentat miercuri, 21 iunie, Legea pentru scoaterea Marii Britanii din legislația Uniunii Europene, în cadrul unui discurs citit de regina Elisabeta a II-a în deschiderea noii sesiuni a parlamentului de la Londra, legislativ rezultat în urma alegerilor parlamentare anticipate din 8 iunie.
Legea pentru scoaterea Marii Britanii din UE, formată din 8 articole din totalul celor 27 prezentate de guvern, va aboli Codul de lege din 1972, care a încorporat legislația europeană dreptului britanic, și va crea noi reguli în ceea ce privește comerțul, imigrația, pescuitul sau agricultura.
„Prioritatea guvernului meu este de a obține cel mai bun acord posibil în condițiile în care țara părăsește UE”, a declarat regina, dând citire programului Theresei May.
Ea a adăugat că executivul britanic va încerca „să construiască cel mai larg consens posibil cu privire la viitorul țării în afara UE”, în condițiile în care miniștrii din guvernul May sunt divizați cu privire la strategia ce trebuie adoptată și la obiectivele de atins.
De asemenea, potrivit textului citit de regina Elisabeta a II-a, premierul Theresa May a renunțat la cele mai contestate măsuri sociale ale programului său electoral.
Printre măsurile abandonate se numără intenția afișată în programul său electoral de a suprima mesele gratuite pentru elevi și cea de a finanța cheltuielile legate de îngrijirea persoanelor în vârstă printr-o prelevare din succesiuni, denumită de public „dementia tax” (taxă pe demență).
Lipsește de asemenea și propunerea sa electorală de a restabili autorizația pentru vânătoarea de vulpi.
Citit de suverană, dar redactat de guvern, discursul prezintă liniile principale ale programului guvernamental, fiind urmat de mai multe zile de dezbateri parlamentare, înainte de votul de încredere așteptat pentru 29 iunie.
Partidul Conservator al premierului Theresa May, care a pierdut majoritatea absolută în parlament în urma legislativelor, nu a încheiat negocierile cu Partidul Democratic Unionist din Irlanda de Nord (DUP), ale cărui zece mandate le-ar permite conservatorilor (317 deputați) să atingă pragul de 326 de mandate necesar sa guverneze.
Discursul reginei, o ocazie, în mod normal, pentru guvern de a prezenta un program ambițios, a fost gândit să fie de data aceasta unul de consens, pentru a evita orice dezbinare între cei 317 deputați conservatori.