in

Este OFICIAL. Perioadă de grație pentru obținerea statutului de REZIDENT după Brexit. Probleme pentru cei cu condamnări penale



Guvernul britanic a publicat, marți, 7 npiembrie, noi detalii legate de obținerea statutului de rezident de către cetățenii europeni care vor să rămână în Marea Britanie după Brexit.

Astfel, va exista o perioadă de grație de doi ani, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru solicitarea rezidenței.

Aceaesta va fi acordată „în majoritatea cazurilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului britanic de Interne.

În caz de refuz, solicitanții au posibilitatea să conteste decizia, însă guvernul a precizat că cererile nu vor fi refuzate din cauza unor „detalii tehnice minore”.

Foarte important este că cei care vor drept de rezidență trebuie să declare orice condamnare penală și să accepte verificările de rigoare în baza de date. „Este o măsură rezonabilă pentru ca țara să fie apărate de cei care comit infracțiuni grave”, se mai arată în documentul citat.

„Am spus foarte clar că păstrarea drepturilor cetățenilor europeni este principala noastră prioritate în cadrul negocierilor. Aceștia aduc o contribuție extrem de importantă pentru economia și societatea britanică și nu ne dorim ca acest lucru să se schimbe ca urmare a deciziei noastre de a părăsi UE. Vom oferi sprijin tuturor celor care doresc să rămână aici și să obțină statutul de rezident (settled status) printr-un sistem simplu și direct de aplicare”, a declarat David Davis, ministrul pentru Brexit.

„Ultima rundă de negocieri a înregistrat progrese reale în această direcție și sper ca documentul publicat astăzi va facilita ajungerea la un acord pentru a garanta drepturile cetățenilor europeni și în aceeași măsură a britanicilor care trăiesc în UE”, a adăugat David Davis.

Documentul poate fi consultat AICI.

Ce drepturi ai dacă muncești în Marea Britanie și unde poți reclama încălcarea acestora

Ministrul pentru Brexit ne asigură: ”Cetățenii UE din Marea Britanie nu trebuie să se teamă pentru drepturile lor”

Drepturile cetăţenilor britanici, limitate în Uniunea Europeană după Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – MAE a lansat un clip despre Brexit. „Statul român este pregătit să facă față oricărei situații”

Uniunea Europeană verifică dacă Marea Britanie restrânge drepturile cetățenilor europeni