in

Fotografiile în care prințul Harry apare dezbrăcat au fost publicate, astăzi, în UK

Tabloidul The Sun, cotidianul cel mai citit din Marea Britanie, a publicat astăzi fotografiile făcute la sfârșitul săptămânii trecute, în Las Vegas cu prinţul Harry dezbrăcat, în pofida unei solicitări ferme a familiei regale.

Chiar dacă fotografiile în care Prințul Harry apare dezbrăcat la o petrecere circulă pe internet de câteva zile, în presa britanică imaginile au apărut abia astăzi.

Motivul pentru care presa din Regat nu a publicat aceste fotografii până acum este o scrisoare trimisă de reprezentanții Casei Regale, care au cerut „dreptul la initmitate” al Prințului Harry. Tabloidul The Sun a decis, însă, să publice azi pozele, argumentând faptul că „cititorii noștri au dreptul să le vadă”. Jurnaliștii britanici au mai precizat că cititorii l-au văzut deja pe tânărul prinț fără haine pe toate site-urile americane de scandal.



De partea cealaltă, reprezentanții Casei Regale au declarat: “Ne-am făcut cunoscut punctul de vedere despre protejarea vieţii private a prinţului Harry. Ziarele au propriile lor reglementări şi din acest motiv publicarea fotografiilor este o decizie ce aparţine, în cele din urmă, editorilor lor”.

Cele două fotografii cu fiul cel mic al prinţului Charles, fotografiat complet gol la sfârşitul săptămânii trecute, la Las Vegas, în timpul unei partide de “biliard pe dezbrăcate”, în care apar şi două tinere complet dezbrăcate la rândul lor, puteau fi văzute pe internet încă de joi, mai ales pe site-ul TMZ.com, care le-a publicat în premieră.

Aflat în plin scandal după publicarea fotografiilor în care apare complet gol, fiul cel mic al prinţului Charles se bucură de susţinerea verişoarei lui Kate Middleton, de profesie dansatoare de strip-tease. Katrina Darling va apăr ea pe coperta viitorului număr al revistei Playboy şi a ţinut să-şi spună părerea despre fotografiile compromiţătoare de la Las Vegas.

“După ce am văzut online imaginile cu prinţul Harry gol, am fost şocată să văd că oamenii sunt surprinşi că un tânăr se distrează şi nu-i este ruşine cu corpul lui”, a spus ea în E!News.

Katrina Darling pledează apoi pentru dreptul la nuditate: “Nimeni nu ar trebui să spună că este rău sau sordid să fi gol…Nu este bine să arăţi pe cineva cu degetul fiindcă este gol; oamenii trebuie să ştie asta. Corpul uman este un lucru frumos şi minunat care trebuie celebrat”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Conferința Studenților, Profesorilor și Cercetătorilor Români din UK a ajuns la cea de-a cincea ediție

Populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane