in

UK: Grădiniță gratuită pentru copiii de 2 ani



Părinții care își vor înscrie prichindeii la grădiniță când aceștia împlinesc 2 ani nu vor mai plăti taxa de școlarizare. Guvernul Britanic a decis să elimine costurile grădiniței pentru copiii în vârstă de 2 ani pentru a motiva mamele să se întoarcă mai repede la serviciu.

Ministrul de finanțe, George Osborne a anunțat că peste 250.000 de copii mici din Marea Britanie vor primi gratis locuri în grădinițe, în încercarea de a ajuta mamele să se întoarcă la muncă, se arată într-un material Agerpress.

Măsura face parte din strategia Guvernului britanic de a impulsiona economia, pe fondul unor previziuni sumbre despre o dublă recesiune cauzată de criza datoriei din zona euro.

Potrivit The Daily Telegraph, ministrul va anunța că Marea Britanie se confruntă cu mai mulți ani de austeritate în condițiile în care, conform prognozelor economice, deficitul bugetar nu va fi eliminat până în 2017, cu doi ani mai târziu decât era planificat.

În prezent, toți copiii în vâstă de trei și patru de ani au dreptul la 15 ore de grădiniță timp de 38 de săptămâni pe an. Dincolo de sprijinirea mamelor de a se întoarce la locul de muncă, cel puțin cu o parte din normă, planul are drept scop și reducerea decajului social, din ce în ce mai pronunțat în Marea Britanie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

UE dă 40.000 de euro românilor care vor să se mute la țară

Ambasadorul britanic la București recomandă românilor să-și păstreze tradițiile culinare