in

Lucrătorii din Regatul Unit au de suferit. Salariile nu țin pasul cu inflația

Decalajul dintre creşterea salariilor şi inflația din Marea Britanie s-a accentuat, cel mai clar indiciu de până acum al efectelor majorării preţurilor, pe fondul începerii negocierilor referitoare la Brexit, deşi şomajul se află la cel mai scăzut nivel din 1975, scrie BBC.



Miercuri, Biroul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a anunţat că rata şomajului s-a menţinut la 4,6% în perioada februarie – aprilie 2017, în linie cu estimările analiştilor, la cel mai redus nivel din ultimii 42 de ani.

Ajustate în funcţie de inflaţie, salariile au scăzut cu 0,6% în perioada februarie – aprilie 2017, comparativ cu perioada similară din 2016. Este cel mai semnificativ declin din august 2014.

Excluzând bonusurile, salariile de bază au urcat cu 1,7% în perioada februarie – aprilie 2017, după un avans de 1,8% în precedentele trei luni, continuând tendinţa descrescătoare începută în perioada septembrie – noiembrie 2016. Este cel mai lent ritm de creştere din ianuarie 2015 şi mult sub estimările analiştilor.

Potrivit datelor ONS, numărul şomerilor din Regatul Unit a scăzut cu 50.000, la 1,53 milioane.

Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie a raportat că numărul angajaţilor a crescut semnificativ, cu 109.000, la nivelul record de 32 de milioane, în timp ce rata angajării s-a situat la nivelul record de 74,8%.

În schimb, numărul persoanelor care au solicitat în mai indemnizaţie de şomaj a urcat cu 7.300.

Rata inflaţiei în Marea Britanie a ajuns în luna mai la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, pe fondul deprecierii lirei sterline, a majorării costului pachetelor de vacanţă pentru turiştii britanici şi creşterii preţurilor la jocurile pe calculator.

Creşterea preţurilor de consum a accelerat la 2,9% luna trecută, faţă de 2,7% în aprilie, acesta fiind cel mai semnificativ avans începând din iunie 2013, a anunţat marţi Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Economiştii se aşteptau la menţinerea ratei inflaţiei la 2,7%.

Reflectând deprecierea lirei sterline, Banca Angliei a majorat luna trecută proiecţiile privind inflaţia în 2017 la 2,7%, de la 2,4%, depăşind astfel ţinta de până acum, de 2%.

Vom fi mai săraci în Marea Britanie. Salariile vor scădea, standardul de viață va fi la pământ

Guvernul britanic pregătește permise de muncă pentru români. „Veți avea nevoie de documente speciale după Brexit”

Topul salariilor minime în Europa. Marea Britanie pe locul 6

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Români arși de vii în Franța: „Au aruncat benzină și au dat foc”. Mai mulți oameni sunt în stare gravă

Ziua cea mare. Astăzi încep negocierile pentru Brexit. UE și Marea Britanie se confruntă la Bruxelles