Majoritatea cetăţenilor Marii Britanii ar vota în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană în cazul organizării unui nou referendum, arată mai multe sondaje, potrivit Reuters.
Potrivit sondajelor, 52% dintre cetăţenii britanici ar vota pentru rămânerea în Uniunea Europeană, iar 48% împotrivă, dacă ar fi organizat un nou referendum.
Numeroşi politicieni britanici propun organizarea unui nou referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană, dar premierul Theresa May a respins în mai multe rânduri o astfel de idee.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, ar putea convoca alegeri legislative anticipate în contextul crizei Brexit, au afirmat recent surse guvernamentale, deşi zvonurile au fost infirmate oficial de Downing Street, iar Partidul Laburist a evocat ideea unui nou referendum privind apartenenţa la UE.
Consilierii premierului May au iniţiat în secret elaborarea unor planuri de urgenţă pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate în noiembrie, scopul fiind obţinerea majorităţii necesare pentru menţinerea în funcţie, în contextul în care liderii Uniunii Europene au respins planul britanic pentru un acord privind relaţiile bilaterale post-Brexit.
Doi oficiali guvernamentali au declarat că Theresa May s-a simţit umilită la summitul european de la Salzburg, astfel că vrea să obţină susţinere politică pentru un nou plan privind relaţia cu UE.
Planul Theresei May a fost contestat atât de politicieni britanici, inclusiv din Partidul Conservator, cât şi de liderii europeni. Un alt oficial britanic a evocat chiar posibilitatea demisiei Theresei May. Guvernul conservator de la Londra are majoritate în Camera Comunelor doar cu ajutorul unei mici formaţiuni din provincia britanică Irlanda de Nord.
IMPORTANT. Noi recomandări ale guvernului britanic în cazul unui Brexit fără acord cu UE