Menu
in

Marea Britanie reduce la 7 zile perioada de carantină pentru cei testați pozitiv

Guvernul britanic a redus miercuri de la zece la şapte zile perioada de izolare prevăzută în Anglia pentru persoanele vaccinate care au contractat COVID-19, în plină creştere a numărului de cazuri de infectări cu varianta Omicron de coronavirus şi cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului.

Începând de miercuri, persoanele care au două teste antigen negative realizate în ziua a şasea şi a şaptea după ce au fost testate pozitiv vor putea ieşi din izolare.

Potrivit guvernului, acest lucru va permite mai multor persoane să petreacă Crăciunul cu familiile lor, fără a risca transmiterea virusului.

Boris Johnson confirmă: „Nu vor fi noi restricții înainte de Crăciun”

Ieșire din carantină după 7 zile, dacă ești testat negativ

În opinia ministrului adjunct al Sănătăţii, Gillian Keegan, riscul ieşirii din izolare după şapte zile „dacă ai două teste negative” este echivalent cu „a mai aştepta încă trei zile în camera ta”, a declarat ea miercuri dimineaţă pentru Sky News.

„Dacă aţi fost testat pozitiv sau aţi prezentat primele simptome sâmbătă, 18 (decembrie), vă veţi putea bucura de masa de Crăciun” împreună cu familia, „presupunând că testul dumneavoastră antigen este negativ în a şasea şi a şaptea zi”, a afirmat Gillian Keegan pentru Times Radio.

Această relaxare a regulilor survine în momentul în care Regatul Unit, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 din Europa, cu peste 147.000 de decese, se confruntă cu un focar de cazuri (90.629 de noi cazuri înregistrate marţi) din cauza variantei Omicron extrem de contagioase de coronavirus, transmite Agerpres.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1]
Exit mobile version