in

Boris Johnson confirmă: „Nu vor fi noi restricții înainte de Crăciun”

Boris Johnson confirmă: „Nu vor fi noi restricții înainte de Crăciun”

Premierul britanic Boris Johnson a confirmat că guvernul nu va impune noi restricții în Anglia înainte de Crăciun, dar avertizează că răspândirea rapidă a variantei Omicron ar putea însemna că vor fi impuse restricții după 25 Decembrie.

Primul ministru a spus că înțelege că familiile din Anglia au nevoie de certitudine pentru a continua planurile de Crăciun.

De astăzi, 22 decembrie, perioada de autoizolare va fi redusă de la 10 la șapte zile pentru persoanele vaccinate, ceea ce înseamnă că zeci de mii de oameni vor putea să iasă din carantină pentru sărbătoare, dacă vor avea teste de flux lateral negative în zilele 6 și 7, a anunțat guvernul.

Decizia pentru Anglia, scrie The Guardian, este opusă măsurile guvernelor scoțian și galez. Scoția a anulat petrecerile de Crăciun pentru zeci de mii de oameni, Țara Galilor a anunțat amenzi de 60 de lire sterline pentru angajații care refuză să lucreze de acasă, iar ambele țări au anunțat că evenimentele sportive vor avea loc cu ușile închise.

Premierul scoțian Nicola Sturgeon a cerut ca întâlnirile în interior să fie limitate la trei gospodării, de Crăciun.

Ce spune Boris Johnson despre noi restricții de Crăciun în Anglia: „Avem în vedere măsuri suplimentare”

Numărul cazurilor de Covid raportate în Marea Britanie a scăzut pentru a treia oară în cinci zile, marți, când au fost confirmate 90.629, comparativ cu 93.045 vineri.

Într-un scurt videoclip, Boris Johnson a spus că situația Omicron „rămâne extrem de dificilă, dar că oamenii au așteptat să audă dacă planurile lor de Crăciun vor fi afectate”.

„Așadar, ceea ce pot spune în seara asta este că, desigur, nu putem exclude alte măsuri după Crăciun –vom urmări constant datele și vom face tot ce este necesar pentru a proteja sănătatea publică”, a mai spus Johnson.

„Astăzi nu credem că există suficiente dovezi pentru a justifica măsuri mai dure înainte Crăciun”, a mai apreciat premierul britanic.

El a reiterat avertismentele că oamenii ar trebui să fie atenți cu privire la planurile de Crăciun, în special cu rudele vulnerabile, unii oameni de știință spunând că lipsa unor noi reguli implică un risc semnificativ.

Anunțul lui Johnson a venit după o întâlnire lungă a echipei sale, luni, în timpul căreia ministrul de Finanțe, Rishi Sunak, ministrul de Externe, Liz Truss și cel al Educației, Nadhim Zahawi, se pare că au avertizat împotriva unor noi măsuri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român extrădat din Marea Britanie a evadat pe Aeroportul din Cluj

Un român extrădat din Marea Britanie a evadat pe Aeroportul din Cluj

Fanii Vlăduței Lupău, supărați după ce artista și-a anulat concertul de la Londra: „Dați ȚEPE”

Fanii Vlăduței Lupău, supărați după ce artista și-a anulat concertul din Londra: „Dați ȚEPE”