Menu
in ,

Mesajul unei stewardese Ryanair pentru cei care se întorc în România

Mesajul unei stewardese Ryanair pentru cei care se întorc în România

Apostu G, stewardesă la Ryanair, de origine română a postat pe pagina de Facebook un mesaj dur la adresa românilor care se întorc acasă. De asemenea, aceasta descrie situațiile umilitoare prin care trec atunci când au de-a face cu pasageri rromi.

„Acum fix 4 ani am plecat în viața asta de însoțitor de zbor. Departe de mama, de tata, de tot ce îmi era drag și iubeam. Am plecat cu niște oameni pe care îi știam de 6 săptămâni, care între timp mi-au devenit prieteni, colegi de muncă, colegi de casă și chiar și familie.

Am ajuns în Anglia, după 3 zboruri, cu trolerul rupt de la atâtea escale adunându-mi hainele de pe banda din aeroport.

Nu mi-a lipsit niciodată familia mai rău ca în momentul ăla. Aș fi dat toate lirele din portofel să mă întorc acasă. Mi-am șters lacrimile, mi-am luat lucrurile și l-am sunat pe tata să îi spun ca am ajuns bine, și că de mâine sunt și eu, ca și el o zburătoare.

Îmi doream să ajung înapoi în tara mea, pe care o vedeam minunată atunci

Au fost 8 luni pline de muncă, de curse nebune, peripeții într-o lume și cultură complet nouă. Muncă. Bătături în palme de la cărucioare, zâmbete pe față după 4 zboruri și 14 ore de muncă, crampe la picioare de la stat. Muncă să pot obține transferul în țară. Îmi doream să ajung înapoi în tara mea, pe care o vedeam minunată atunci. Credeam că englezii sunt cea mai groaznică nație de pe acest pământ.

Nu. Noi suntem.

După 2 ani de zbor în țară în care am cunoscut toate jignirile posibile de la românii mei, aruncat bagaje peste picioare să le pun eu bagajele sau pungile de rafie în compartimente, de la cerut senvișuri cu frutti di mare, apa frizante, sau maleta vă spun că noi suntem.

Ne înjurau, batjocoreau, eram un fel de sclavii lor cumpărați cu 9.99 euro.

Se jurau că nu se mai întorc în țara asta de căcat, că la banii lor își cumpără private jet-uri. Când le cereai bani pe apă se făceau că nu aud și te vedeau ca pe un cerșetor când le repetai. Multe zboruri, putini oameni.

Veniți să ne omorâți bătrânii, părinții

Acum când nu mai aveți ce fura, pe cine prosti, înșela vă întoarceți în țara asta. Țara asta în care am vrut atât de mult să mă întorc și sa fiu cu ai mei. Cu familia mea frumoasă.

Mă bucuram așa mult când vă duceam în alte țări. Mă gândeam, „Doamne, unu mai puțin” iar acum vă întoarceți cu fustele pline de bani furați, cu aceleași plase de rafie, puțind a trufie și scârbă!

Veniți să ne omorâți bătrânii, părinții, și cel mai rău e că tot noi vă aducem și vă primim ACASĂ!” a fost mesajul postat de stewardesă pe Facebook

Articole similare:

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version