Numărul deceselor cauzate de COVID-19 în Marea Britanie a depășit pragul de 15.000, ajungând la 15.538, după ce au fost raportate alte 888 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore.
Conform Ministerului Sănătății britanic, în Anglia au murit 784 de persoane, 56 au murit în Scoția, 28 în Țara Galilor și 17 în Irlanda de Nord.
În Anglia, ultimii pacienți care au murit aveau vârste cuprinse între 26 și 100 de ani. Dintre aceștia, 38 (cu vârste cuprinse între 44 și 96 de ani) nu aveau nici o afecțiune de sănătate de bază.
Rata infectării în Marea Britanie sperie Europa. Cel mai mare număr de noi cazuri și decese de pe continent
Marea Britanie este astfel una dintre cele cinci țări cu peste 15.000 de decese, alături de SUA, Italia, Spania și Franța.
Ministerul Sănătății a mai anunțat că sâmbătă, la ora 9 dimineața, 357.023 de persoane fuseseră testate, dintre care 114.217 au fost pozitive la coronavirus, o creștere cu 7.820 de infectări.
Profesorul Sir John Bell, membru al grupului de lucru privind vaccinul din cadrul guvernului, a declarat că testarea pe oameni a unui vaccin va începe săptămâna viitoare la Universitatea Oxford.
Studiile ar putea fi finalizate până la jumătatea lunii august, a spus el, pe fondul speranței că un vaccin ar putea fi disponibil în luna septembrie.