Oamenii de știință de la Imperial College London’s Center for Global Infectious Disease au declarat că lumea se află acum pe un teritoriu necunoscut cu măsurile stricte privind limitarea contactelor sociale și gospodăriile în carantină, măsuri capabile doar să „cumpere timp”, mai degrabă decât să oprească răspândirea virusului.
Ei au estimat că noile măsuri ale guvernului ar putea însemna că NHS va putea face față îmbolnăvirilor, dar ar duce în continuare la aproximativ 20.000 de decese.
Datele au arătat că aproximativ 30 la sută dintre britanici ar putea ajunge să aibă nevoie de terapie intensivă – ceea ce înseamnă că NHS ar fi supraîncărcat până la începutul lunii aprilie.
Londra. Scădere dramatică a numărului celor care călătoresc cu metroul, pe fondul problemelor cauzate de coronavirus
În cele din urmă, aproximativ 260.000 de oameni ar putea să moară fără ca guvernul să ia noi măsuri.
Potrivit The Independent, oamenii de știință au avertizat că nu există o ameliorare a situației fără un vaccin. Ei au spus că țările ar trebui să treacă prin cicluri repetate de ridicare și reimpunere a restricțiilor.
Profesorul Neil Ferguson a avertizat că restrângerea vieții sociale a oamenilor nu ar cumpăra decât puțin timp, adăugând că acesta este „principalul dezavantaj la nivel mondial al situației de acum”.
Coronavirus: Un bărbat de 59 de ani, cea mai tânără victimă din Marea Britanie. Își sărbătorise ziua de naștere în Insulele Canare
„Ideea de a controla un virus ca acesta, în timp ce încă avem o societate vag normală, ne pune pe un teritoriu necunoscut”, a mai spus Ferguson.
Azra Ghani, profesor de epidemiologie a bolilor infecțioase, a adăugat: „Am explorat un scenariu în care aceste măsuri ar rămâne în vigoare timp de cinci luni, ceea ce înseamnă până la vară. Nu am găsit nicio modalitate, cel puțin înțelegând acest lucru până acum, încât să putem elibera vreodată aceste metode până când poate fi pusă în aplicare o altă intervenție.”
„Deci, într-adevăr, așteptăm în esență un vaccin. Un vaccin nu va fi disponibil în cinci luni. Știm că este la cel puțin 12 până la 18 luni distanță. Deci vom avea alegeri dificile de făcut”, a continuat aceasta.
Ea a spus că estimarea a 260.000 de decese nu este cel mai grav caz, ci „cea mai bună estimare” a situației înainte de măsurile anunțate de guvern astăzi.
În cadrul cercetării, se consideră că o treime din infecții provin din propria familie și locuință, în timp ce o altă treime provine de la locul de muncă, iar a treia este cea a contactelor sociale.
În ceea ce privește închiderea școlilor, profesorul Ferguson a spus că aceasta a rămas o opțiune probabilă pentru guvern și că ajută la prevenirea răspândirii. Dar el a adăugat că au existat consecințe semnificative nedorite ale închiderii școlilor, în jur de 25 până la 30 la sută dintre asistentele NHS având un copil în școală care ar avea nevoie de îngrijire.
Acest impact asupra capacității serviciului de sănătate îi convinge pe miniștri să nu închidă încă școlile.