Prințul Charles al Marii Britanii, in vârstă de 71 de ani, s-a îmbolnăvit de Covid-19 în luna martie.
Chiar dacă a avut doar simptome lejere, el a dezvăluit săptămâna aceasta, în timpul unei întâlniri cu personalul de la spitalul Gloucestershire Royal, că nu și-a recuperat gustul și mirosul.
„El a evocat experiența personală”, a declarat pentru BBC Jeff Mills, un asistent social de la spital care s-a întâlnit cu printul. „A vorbit si despre pierderea mirosului și a gustului și că are mereu impresia că suferă de acest lucru”, a continuat acesta.
În timpul vizitei, Prințul Charles a fost însoțit de soția sa Camilla. El a felicitat personalul medical, care a arătat că este „cel mai buni din Regatul Unit” in timpul crizei sanitare. Prințul i-a salutat de departe pe îngrijitori, respectând distanțarea socială. A fost prima ieșire publică a prințului Charles și a soției sale Camilla, după relaxarea masurilor de izolare.
Moștenitorul coroanei britanice a estimat la începutul lui iunie, într-un interviu acordat Sky News, ca „a avut noroc” să aibă doar simptome ușoare. O experiență care l-a „determinat” să militeze pentru a plasa natura „în centru”.
„Am avut noroc in cazul meu si am avut o forma destul de ușoară a bolii. Dar am avut-o și pot să înțeleg ceea ce au indurat ceilalți”, a declarat el în acest interviu, in videoconferința la televiziunea britanica.
Spania îşi deschide graniţele din 21 iunie pentru cetăţenii din Uniunea Europeană