Pentru a fi părtaşi la istorie, fie şi câteva secunde, mii de oameni au pichetat spontan fiecare întâlnire oficială a preşedintelui american Barack Obama, la Londra. Oameni obişnuiţi, în grupuri compacte, fără a fi convocaţi special, au aşteptat ore în şir, marţi şi miercuri, în faţa Palatului Buckingham, în Downing Street 10 şi în Westminster doar pentru a-l zări în trecere, în limuzina sa blindată, pe liderul Statelor Unite. Un rol neaşteptat l-au jucat reţelele sociale şi mass media, care au transmis date în timp real pe durata vizitei, astfel încât fiecare putea localiza deplasările prezidenţiale, pe net.
Marţi, pe 24 mai, în prima zi a vizitei de stat a lui Barack Obama la Londra, programul oficial a suferit modificări. Cu toate acestea, sute de oameni aşteptau în faţa Palatului Buckingham, unde Barack şi Michelle Obama urmau să-i întâlnească pe membrii familiei regale.
Ritualul special al acestei vizite nu a tulburat ritmul şi obiceiurile cotidiene ale Capitalei. Deşi sute de oameni aşteptau la porţile palatului regal venirea liderului american, în renumita sa limuzină blindată, supranumită “the Beast”, marţi, garda regală călare a trecut la ora obişnuită, 11,30. Şi în partea opusă a intrării principale în palat, grupuri de elevi francezi alături de familii de britanici aşteptau, crezând că vor avea norocul să-l zărească pe Barack Obama. Marele bulevard din faţa palatului, The Mall, era străjuit de steagurile american şi britanic.
Confuzi, unii urmăreau elicopterele care survolau neîncetat zona, sau scrutau bulevardul în aşteparea unei certitudini. O mamă şi o fiică erau mândre că reuşiseră să îi fotografieze pe prinţul moştenitor Charles şi pe ducesa de Cornwall, Camilla, care tocmai trecuseră prin faţa lor în maşină.
Între timp, alţii îşi vedeau de treburi, ca într-o zi obişnuită, plantând muşcate uriaşe, pe peluzele de lângă memorialul reginei Victoria. Preşedintele american a intrat în palatul regal, la ora 12,00, venind dinspre Constitution Hill. Cei dinspre The Mall nu avuseseră noroc. În piaţă însă, mulţimea a rămas compactă, schimbând unele cu altele doar valuri de turişti şi asistând la ritualuri fixe, întretăiate: regale şi republicane. Căciulile îmblănite ale gărzilor regale au trecut prin mulţime din nou, după prânz. Tobele au răsunat, la trecerea uniformelor roşii, acoperind rumoarea mulţimilor care aşteptau reapariţia preşedintelui american.
Aşteptare pe verticală
Oamenii aveau să-l revadă trei ore mai târziu, la Westminster Abbey, unde familia prezidenţială a depus o coroană de flori la mormântul ostaşului necunoscut, monument din primul război mondial.
Spre diferenţă de Palatul Buckingham, unde cei în aşteptare au invadat volubil piaţa, în faţa catedralei regilor Angliei, împrejmuită de clădiri înalte, monahale sau de birouri, pichetele spontane s-au adaptat terenului. S-a aşteptat pe verticală, pe trei niveluri. În primele rânduri, pe trotuare, cei mai mulţi: oameni în cărucioare cu rotile şi numeroşi tineri.
Apoi, mai sus pe terasamente, femei elegante, funcţionari veniţi în grabă de la serviciu, în costume, cu servietele în mâini. De jur împrejur la toate etajele clădirilor oamenii stăteau lipiţi de geamuri pentru a zări o clipă cuplul prezidenţial american, la ieşirea din catedrală.
“May God grant to the living Grace“…(Fie ca graţia divină să se pogoare asupra celor vii”)….Minutele de aşteptare aveau liniştea inscripţiei de piatră de pe zidul bisericesc şi multă sfială. Agenţii de pază, de lângă maşinile oficiale, poliţisti, anonimi păreau încremeniţi până la deschiderea uşii masive de lemn a catedralei. Doar doi elevi în uniforme şi câţiva trecători, unii pe biciclete au ignorat mitingul spontan silenţios. La 15, 45, la câteva minute după ce a ieşit din catedrală, Barack Obama a salutat mulţimea ridicând mâna.
Oamenii s-au abţinut de la efuziuni, strigăte sau urale, ca o reacţie la austeritatea liderului şi a evenimentului. Imediat ce liderul a plecat, pichetul s-a autodizolvat pe tăcute. La Westminster Abbey, circulaţia a fost blocată temporar. Pe toată durata vizitei la Londra, masiva coloană prezidenţială nu a avut nevoie de blocaje de trafic, adaptându-se parcă ritmului londonez.
Pichete disciplinate
Strigăte de bucurie, entuziaste, saluturi cu mâna, zeci de aparate de fotografiat acţionând, zâmbete. Aşa au reacţionat oamenii rapid, succint, concentrat, dar fără excese, pe durata celor câteva secunde cât preşedintele american Barack Obama a trecut în viteză prin faţa lor, în limuzina sa blindată, “The Beast”.
După ce a rostit un discurs considerat istoric în Parlamentul britanic, liderul american a plecat de la Westminster, pe 25 mai, la 16,45. Dacă în Parlament, s-au aflat în bănci patru prim miniştri britanici, afară au aşteptat din nou, doar pentru a-l zări, sute de oameni obişnuiţi, masaţi în straturi, pe trotuare, printre corturile greviştilor foamei. Traficul a fost oprit doar pe durata trecerii coloanei prezidenţiale.
Încet, încet, maşinile, autobuzele şi-au reluat programul, iar cei veniţi să îl vadă pe preşedintele Barack Obama se retrăgeau agale, verificându-şi aparatele de fotografiat. Mai precis, ce le rămăsese din câteva secunde de istorie.
Oana Iuraşcu
Preşedintele american, Barack Obama, însoţit de soţia sa, şi-a început luni 23 mai turneul european de 7 zile. A vizitat mai întâi Irlanda, unde s- a întâlnit cu omologul său irlandez, Mary McAleese, şi cu premierul Enda Kenny.
Marţi 24 mai şi-a început vizita de 3 zile la Londra, în timpul căreia a fost găzduit la Palatul Buckingham. Soţii Obama s-au întâlnit cu regina Elisabeta a II-a şi cu premierul David Cameron. Barack Obama a ţinut un discurs considerat istoric în Parlamentul britanic, în care a vorbit despre legătura dintre Statele Unite şi Marea Britanie ca una din “cele mai vechi şi mai puternice alianţe din lume”, reafârmând partneriatul practic necondiţionat dintre cele două ţări.
Turneul său a continuat în Franţa, pentru reuniunea G8, şi în Polonia.