Marele concern Unilever a anunțat în februarie că își va muta sediul la Rotterdam, în Olanda.
Însă, investitorii se tem că o astfel de decizie i-ar forța pe acționarii din Regatul Unit să-și vândă acțiunile, iar vineri, 5 octombrie, Unilever a anunțat că „propunerea nu a obținut sprijinul unui grup semnificativ de acționari”.
Potrivit președintelui Marijn Dekkers, Consiliul de Administrație continuă să creadă că simplificarea structurii Unilever este în interesul companiei.
„Consiliul de Administrație va lua acum în considerare noi măsuri și va continua să negocieze cu acționarii”, se arată în comunicatul grupului anglo-olandez.
Unilever este una dintre cele mai mari companii de la Londra, fiind evaluată la aproximativ 124 de miliarde de lire sterline.
Compania va fi în continuare listată la London Stock Exchange, a anunțat un purtător de cuvânt.
Gigantul are aproximativ 169.000 de angajați pe plan global, dintre care 7.300 în Marea Britanie și 3.100 în Olanda.
Alegerea Olandei pentru stabilirea sediului general al companiei a dat naștere la dezbateri cu privire la impactul Brexit asupra economiei britanice, însă reprezentanții săi au insistat că mutarea „nu are nimic de-a face cu ieșirea din UE”, iar angajații din Marea Britanie și Olanda nu vor fi afectați de aceste schimbări.
Unilever a fost înființată în urmă cu 89 de ani, în urma fuziunii dintre un producător olandez de margarină și un fabricant britanic de săpunuri.
Unilever South Central Europe coordonează din București operațiunile în șapte țări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia și Republica Moldova.
Unilever și-a mutat cartierul general din Londra la Rotterdam