Două tinere stabilite în Marea Britanie au fost snopite în bătaie, într-un autobuz în Londra. Cele două, care formau un cuplu, au fost umilite şi lovite de un grup de spanioli şi englezi.Melania, în vârstă de 28 de ani, se afla în autobuz împreună cu iubita ei, după ce îşi petrecuseră seara în oraş.
Câţiva tineri, o parte dintre ei turişti, s-au apropiat de ele şi au început să le agaseze. Le-au cerut fetele să se sărute, iar când acestea au refuzat, au început să le lovească.
“Ne-au cerut să ne sărutăm şi ei să se uite cum o facem, am refuzat. I-am rugat să ne lase în pace, iar următorul lucru pe care mi-l amintesc a fost că iubita mea era lovită de aceşti bărbaţi. Am intervenit şi atunci au început să mă lovească şi pe mine. Eram pline de sânge”, a declarat Melania.
“Nu îmi aduc aminte cine a cerut şoferului să oprească şi cine a chemat poliţia. Toate obiectele personale au fost furate de acei indivizi”, a mai spus tânără.