in

Va fi Brexit în orice condiții. Guvernul de la Londra: Marea Britanie părăsește UE la finalul lunii martie

Premierul britanic Theresa May a asigurat, miercuri, 16 ianuarie, că țara sa va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie și că Uniunea Europeană va lua în considerare extinderea perioadei de negociere aferente articolului 50 numai dacă există un plan alternativ de ieșire credibil, transmite Reuters.

„Politica guvernului este aceea că părăsim Uniunea Europeană pe 29 martie. Dar UE va extinde articolul 50 numai dacă în realitate este clar că există un plan care să se îndrepte către convenirea unui acord”, a declarat May în parlamentul britanic, a doua zi după respingerea de marți seara din Camera Comunelor a acordului negociat cu UE.

Primul ministru a adăugat că sprijinul pentru guvernul său cu ocazia supunerii la vot, în această seară, a moțiunii de cenzură depuse de opoziția laburistă îi va permite Regatului Unit să găsească o cale către Brexit.

Comisia Europeană a precizat că liderii Uniunii Europene ar putea decide să extindă termenul de 29 martie pentru ieșirea Marii Britanii în cazul în care guvernul de la Londra furnizează un motiv valid pentru o astfel de cerere.

„Marea Britanie nu a solicitat o prelungire. Dacă va exista o cerere de prelungire din partea Marii Britanii în care să fie prezentate motivele unei astfel de prelungiri, va trebui ca UE27 să ia o decizie în unanimitate”, a declarat într-o conferință de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Același purtător de cuvânt a precizat că UE nu va renegocia acordul convenit cu Londra și respins marți de Camera Comunelor.

Totuși, negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat în Parlamentul European posibilitatea renegocierii declarației politice privind viitoarea relație dintre UE și Regatul Unit. Potrivit lui Barnier, Consiliului European „a spus mereu că dacă Regatul Unit își schimbă în viitor direcția și ia decizia de a avea ambiția să meargă dincolo de un simplu acord de liber schimb, atunci UE va fi pregătită imediat să ia în calcul această evoluție și să dea un răspuns favorabil”, a declarat negociatorul-șef al UE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul Meleșcanu despre Brexit: „Vor fi probleme pentru cetățenii români”

Ecourile Brexit în Europa. Dreapta din Germania cere ieșirea din UE: „Vrem Dexit”