in

Adrian Mutu, exclus de Piţurcă de la naţională

Adrian Mutu nu a fost inclus în lotul primei reprezentative a României pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia, care au avut loc în luna septembrie, şi a ratat din nou convocarea la echipa naţională pentru meciurile cu Andorra (11 octombrie) şi Estonia (15 octombrie) din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2014.



Atacantul român trece printr-o periodă foarte slabă şi la echipa de club, AC Ajaccio. Practic, acesta ar fi motivul pentru care selecţionerul Victor Piţurcă nu l-ar fi convocat nici de această dată la echipa naţională. De asemenea, nici Ciprian Marica nu a prins lotul pentru ultimele două meciuri din preliminariile CM 2014, întrucât, rămas liber de contract după despărţirea de Schalke, nu şi-a găsit echipă.

Alături de „tricolori”

El nu reprezintă viitorul echipei naţionale. E un capitol închis”, a spus Victor Piţurcă despre Adrian Mutu, însă viziunea selecţionerului nu este împărtăşită şi de foştii colegi ai vârfului de 34 de ani. “Mutu este un jucător de valoare, nu cred că are rost să mai fie comentată valoarea lui. Dar este mai puţin important ce spun atâta timp cât nu decid eu”, a spus Răzvan Raţ. Fundaşul lui West Ham a fost completat de Dorin Goian: “Pentru mine, Mutu este un jucător valoros care poate shcimba soarta unui meci”. Deşi este în conflict deschis cu selecţionerul Victor Piţurcă din cauză că nu a fost selecţionat pentru ultimele meciuri, Mutu dovedeşte că este alături de naţionala României, încurajându-i pe “tricolori după victoria în faţa Ungariei, dar şi după eşecul cu Turcia. “Mi-ar fi plăcut să fiu pe teren, să îi ajut pe băieţi, dar lucrul acesta nu depinde de mine, ci de selecţioner. Şi întotdeauna selecţionerul îşi asumă răspunderea rezultatelor. N-am ce să fac decât să continui pregătirea, să ajung la forma cea mai bună şi apoi vom vedea”, a declarat Mutu.

CM 2014, ultimul obiectiv

Ultimul obiectiv al “Briliantului” este calificarea la CM din Brazilia, ultimul la care ar putea participa. În ciuda neconvocării sale la echipa naţională pentru ultimele meciuri din preliminarii, cel mai bun fotbalist român al deceniului trecut visează la primul turneu final al unui Campionat Mondial din carieră. Până acum, atacantul român nu a bifat decât două turnee finale, ambele de Campionat European. “În 2014 o să mă retrag. Voi avea aproape 36 de ani şi cred că ajunge. Am avut perioade grele în fotbal. Ca orice om, am avut perioade bune şi mai puţin bune. În momentele grele mi-a fost alături familia mereu. Vreau, însă, să o fac după o participare la turneul final din Brazilia”, a declarat Adrian Mutu. În pofida dorinţei sale, chiar dacă jocul bun de la echipa de club îl va determina pe Victor Piţurcă să îl selecţioneze din nou, “tricolorii” au şanse minime de calificare. Aflată pe locul 4 în grupă, după Olanda, Ungaria şi Turcia, reprezentativa României depinde de rezultatele celorlaltor echipe pentru a se califica la baraj.

A debutat în 2000

Adrian Mutu a ajuns la vârsta de 34 de ani, iar în 2014 va agăţa ghetele în cui. Atacantul român a îmbrăcat pentru prima oară tricolul primei reprezentative a României în anul 2000. De atunci a adunat 77 de selecţii şi a marcat 35 de goluri, record deţinut împreună cu Gică Hagi. Cel mai important turneu internaţional la care a evoluat Mutu a fost Campionatul European din 2008, unde a marcat singurul gol al naţionalei în meciul contra Italei. Din păcate, talentatul jucător s-a irosit, necâştigând niciun trofeu în cariera sa de fotbalist. FC Argeş, Dinamo, Internazionale, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena şi Ajaccio sunt echipele la care a fost legitimate. De-a lungul anilor, Mutu a cucerit un singur trofeu în carieră – titlul în 2000 cu Dinamo. A mai luat două cu Juventus, dar i-au fost revocate în urma scandalului Calciopoli. Totuşi, într-un top al golgheterilor deceniului trecut, când a atins apogeul, Adrian Mutu a depăşit jucători precum Riquelme, Ronaldo, Crouch, Del Piero, Van Persie sau Totti.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Chef Loredan vă recomandă Cartofi gratinaţi la cuptor

Videanu şi Vosganian, acuzaţi de subminarea economiei naţionale. Prejudiciu de 130 milioane de dolari