Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu, două vedete consacrate pe scena showbizului românesc, au vrut întotdeauna să aibă o imagine impecabilă.
Cu toate acestea, ambele au grave probleme financiare, fiind executate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Deşi petrec vacanţe exotice, au maşini de zeci de mii de euro şi se îmbracă de la cele mai scumpe case de modă, vedetele nu vor să îşi plătească datoriile la Fisc.
“Zâna Surprizelor”, executată silit de ANAF
Zâna surprizelor a strâns datorii de peste 600.000 de lei către diverşi furnizori şi bănci. Mai mult, ANAF a demarat procedura de executare silită a firmei în cauză pentru suma de 56.381 lei. Nici celelalte firme la care e acţionară Andreea Marin nu o duc prea bine. Una dintre ele are datorii de aproape 200.000 lei, în timp ce cealaltă de 67.000 lei, notează ziarul Ring.
Răduleasca, datorii de zeci de mii de lei la stat
De asemenea, Mihaela Rădulescu se află deja în executare silită pentru datorii de peste 35.000 lei, iar firma a avut pierderi de peste 88.0000 lei în 2011. În cazul unei alte firme, Kinder Magic Store, Mihaela are pierderi de peste 7 milioane de lei. Conform actelor oficiale ale Ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, vedeta de televiziune s-a mutat la Monaco, dar refuză să îşi plătească taxele şi impozitele.