Atacul de panică este un episod neașteptat și intens de teamă și anxietate. În majoritatea cazurilor, se declanșează brusc, fără avertisment și fără un motiv evident. Simptomele includ, printre altele: palpitații, creșterea ritmului cardiac, respirație rapidă sau senzația de sufocare, dureri de cap, amețeală, tremur, transpirație, dificultăți de înghițire și senzația de uscăciune a gurii. În unele cazuri, aceste simptome pot fi însoțite de teama de moarte sau teama de a nu înnebuni sau pierde controlul, potrivit medlive.hotnews.ro.
Deși sunt extrem de neplăcute, atacurile de panică sunt de obicei inofensive și durează, de obicei, între cinci și 20 de minute.
Iată cum puteți ajuta o persoană care suferă un atac de panică:
1. Încercați să aflați cauza care a declanșat atacul – Încercați să aflați dacă teama a fost provocată de un motiv anume. Daca acesta există, încercați să îl îndepărtați sau să îndepărtați persoana de sursa de stres și să o conduceți spre un loc mai liniștit.
CITIȚI ȘI: Beneficiile merelor: de ce să le consumi în fiecare zi!
2. Calmați persoana – Vorbiți cu persoana care suferit atacul de panică liniștit, dar ferm. Încercați să o convingeți să ramână pe loc și să se calmeze.
3. Ajutați-o să își recapete ritmul respirator normal – Odată ce persoana a reușit să recapete un ritm respirator normal, îi va fi mai ușor să elimine celelalte simptome ale atacului de panică. Verificați daca nu cumva astmul este cauza respirației alerte. Astmul este o afecțiune diferită, care necesită tratament special. Există mai multe metode care ar putea să vă fie de folos:
Metoda număratului
Încercați să ajutați persoana să inspire și să expire rar. O metodă este aceea de a o sfătui să inspire în timp ce dvs. numărați cu voce tare. Numărați din ce în ce mai rar, până când remarcați că respirația a revenit la un ritm normal.
Metoda pungii de hârtie
Hiperventilația este provocată de lipsa dioxidului de carbon, care poate înrăutăți starea de anxietate. Pentru a ajuta la restabilirea nivelului optim de dioxid de carbon în organism, rugați persoana să respire într-o pungă de hârtie. Punga se plasează în dreptul gurii și nasului, astfel încât aerul expirat să poată fi reinspirat. Puneți-o să repete de zece ori și apoi să respire fără pungă timp de 15 secunde. Nu repetați de mai mult de trei ori acest procedeu, deoarece ar putea să aibă efectul invers și să creeze un exces de dioxid de carbon în organism.
4. Nu lăsați persoana singură – Niciodata nu lăsați singură o persoană care suferă un atac de panică. Cel mai bine este să ramâneți alături până își revine complet, pentru a vă asigura că nu este nevoie de asistență medicală de urgență.
5. Cereți ajutor de specialitate – Dacă simptomele nu se ameliorează în 15-20 de minute, cereți ajutor medical de urgență.
ALȚI UTILIZATORI AU CITIT ȘI:
O româncă acuză sistemul medical britanic: „Am stat cu copilul patru ore în urgență. Nu era medic”
Vrei să fii asistentă medicală în UK? Va trebui să treci un nou test
Românii care muncesc în străinătate, obligați să plătească asigurare de sănătate în România