in

Urs, leu și tigru, nedespărțiți de 15 ani

Cu toții am văzut nenumărate prietenii incredibile între animale. Câini și elefanți. Pisici și vulpi. Chiar și girafe și struți. Cu toate acestea, nimic nu se poate compara cu amiciția dintre un urs negru american, un leu african și un tigru bengalez care trăiesc împreună în deplină armonie.



Baloo ursul, Leo leul și Shere Khan tigrul și-au petrecut ultimii 15 ani într-o coexistență pașnică la adăpostul pentru animale Noah’s Ark din Georgia, Statele Unite. Cele trei animale au fost salvate în 2001 din subsolul unei case din Atlanta pe timpul unui raid al poliție împotriva drogurilor. Fuseseră ținute în subsol în condiții deplorabile, iar Baloo a trebuit să fie operat pentru a i se îndepărta un ham care-i intrase în carne din cauză că nu fusese ajustat corespunzător. Atunci a fost singura dată când trioul a fost despărțit, de atunci aceștia trăind numai zile fericite împreună, relatează boredpanda.com.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Instituţiile statului român au luat în braţe proiectul „Vrem banii diasporei”

Explozie a numărului de elevi români în Marea Britanie. Oficial: „Învață mai bine decât britanicii”