in ,

May s-a răzgândit: „Termenul limită pentru înregistrarea cetățenilor europeni va fi stabilit la negocieri”

Dacă în urmă cu doar o zi, publicația de casă a Partidului Conservator și a Guvernului Theresa May, The Telegraph, titra că discursul primului ministru de pe 15 mai va include și o dată limită care va fi prevăzută pentru înregistrarea cetățenilor europeni, astăzi situația s-a schimbat.

Sursele guvernamentale ale The Telegraph spuneau că cei înregistrați până la 15 martie vor putea să își păstreze drepturile în Marea Britanie, în timp ce cei care vor veni după această dată vor avea probleme după Brexit. „Nu vrem să ne trezim aici cu jumătate din România și Bulgaria”, declaraseră sursele guvernamentale pentru publicația britanică.

Astăzi, sursele guvernamentale au declarat pentru The Guardian, că nu va exista o dată limită pentru înregistrarea cetățenilor europeni în UK, cel puțin până la încheierea negocierilor cu privire la drepturile reciproce ale britanicilor care locuiesc în țările UE.



Guvernul a anunțat că data limită pentru înregistrarea cetățenilor europeni în Marea Britanie este o parte esențială a negocierilor asupra drepturilor de rezidență cu UE 27.

În anul 2016, scrie The Guardian, au fost procesate mai mult de 200.000 de aplicații de rezidență, iar un sistem on-line este introdus în mod treptat pentru o operație mai mare.

Se crede că informațiile venite luni, 27 februarie, via The Telegraph, au fost rezultatul discuțiilor divergente din cadrul unei reuniuni a comisiei guvernamentale pentru Brexit, unde au fost discutate opțiunile cu privire la viitorul cetățenilor UE în Marea Britanie și cu privire la viitoarea politică de integrare a UE.

Discuțiile de după întâlnire ar fi dus la speculațiile din presa pro-guvernamentală ce a exultat la asemenea vești anti-europene.

Sunday Times, de pildă, a sugerat că una dintre opțiuni ar fi introducerea unei vize de cinci ani pentru cetățenii europeni care să lucreze doar în sectoare cheie ale economiei, dar care le-ar interzice accesul la ajutoare sociale.

Aceeași publicație a sugerat că s-ar pregăti o nouă listă de ocupații pentru imigranții din UE, așa cum este în cazul forței de muncă din afara Uniunii Europene.

Important este că ministrul de Interne, Amber Rudd, nu a exclus o astfel de opțiune duminică, într-un interviu, dar a precizat că este doar una dintr-o serie de opțiuni luate în considerare de către miniștri. Ea a mai spus că în cursul verii va avea loc o consultare politică cu privire la imigrație.

Liderii UE de la Bruxelles au fost fermi în ceea ce privește o eventuală încălcare a dreptului la liberă circulație în UK, atât timp cât Regatul Unit rămâne membru: „Atâta vreme cât Marea Britanie este un membru UE, păstrează drepturile și obligațiile sale. Comisia consideră că data la care vor avea loc modificărilor trebuie să fie data la care Marea Britanie părăsește UE.”

Cererile de rezidență în Marea Britanie ale cetățenilor UE, respinse pe bandă rulantă

Mii de medici pregătiți în Europa vor să plece din Marea Britanie după Brexit. „Nu mai suntem apreciați”

Sfârșitul liberei circulații în Marea Britanie se apropie. Theresa May: „În martie preluăm controlul granițelor”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cererile de rezidență în Marea Britanie ale cetățenilor UE, respinse pe bandă rulantă

Concert INCENDIAR Pepe, la Crama Românească din Londra, pe M23