Premierul britanic Theresa May a cerut Uniunii Europene o nouă amânare a ieșirii din UE, până la data de 30 iunie.
Cum amânarea ar fi după după alegerile europarlamentare, în condițiile în care Bruxellesul a fost de acord cu data de 12 aprilie pentru Brexit.
Theresa May i-a trimis o scrisoare lui Donald Tusk, președintele Consiliului European, pentru a cere o amânare a ieșirii Marii Britanii din UE la data de 30 iunie.
Noua cerere de amânare are loc în contextul în care parlamentarii britanici nu au ajuns la un acord privind Brexit.
Potrivit BBC, May a propus ca, în cazul în care Parlamentul adoptă un acord la timp, Marea Britanie să iasă din UE înaintea alegerilor europarlamentare din 26 mai.
În același timp, ea l-a anunțat pe Tusk că vor fi pregătiți candidați pentru aceste alegeri, în cazul în care nu se ajunge la un acord.
În scrisoare, May îi spune lui Tusk că „impasul nu poate continua”, deoarece „creează incertitudine și afectează încrederea în politica” din Marea Britanie.
Ea a adăugat că, dacă în urma discuțiilor cu laburiștii nu poate fi stabilită „o abordare unitară” în Parlament, aceștia vor fi rugați să voteze o serie de opțiuni pe care guvernul este „gata să le aplice”.
Între timp președintele Consiliului European vrea să propună Marii Britanii o extindere „flexibilă” de 12 luni a datei pentru Brexit.
Planul lui Donald Tusk ar permite Londrei să iasă din Uniunea Europeană de îndată ce Parlamentul ar ratifica un acord de Brexit.
Propunerea lui Donald Tusk are nevoie de aprobarea unanimă a liderilor UE, care vor avea un summit săptămâna viitoare.
Theresa May a declarat anterior că o nouă amânare este necesară pentru a evita ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord, un scenariu ce ar crea probleme în primul rând mediului de afaceri.
Totuși, parlamentarii britanici vor ca această nouă amânare să nu fie pe termen prea lung, însă ar trebui să ia o decizie până la 10 aprilie, pentru a o putea prezenta la summitul UE de săptămâna viitoare.