În zilele de 18 iunie şi 19 iunie, la Birmingham şi respectiv Londra, compania de evenimente MasterMindEvents, a organizat, în premieră în UK, primele spectacole cu “Gaşca Zurli” care este aclamată în România ca fiind un “fenomen naţional“. Cele 2 spectacole s-au bucurat de un mare succes, trezind un interes real din partea părinţilor care au aşteptat cu nerăbdare ca Gaşca Zurli să ajungă şi în Marea Britanie.
Mirela Retegan, femeia care a dus dragostea pentru copilul sau la rang de fenomen naţional şi a înlocuit educaţia formală cu spectacolul imaginaţiei, a redat pe Facebook unele din gândurile împărtăşite de părinţii care au venit la Birmingham:
“Am plecat dimineaţa la 6. Stăm pe o insula de unde am venit cu vaporul, apoi cu maşina. Am făcut 7 ore să va vedem”; „Să nu te opreşti” , mi-a zis o mama cu lacrimi în ochi. „Am 3 copii, soţul este englez şi doar eu vorbesc cu ei limba română”; „Mergem în ţară cam la 3 luni, nu am reuşit să va prindem niciodată”; „Copilul nostru stă cu mama în ţară şi nu au ajuns niciodată la un spectacol cu voi. I-am chemat aici şi i-am făcut surpriza asta. Mulţumim!” Franjuri mi-au făcut oamenii ăştia sufletul.”
MasterMindEvents, organizatorii acestor 2 spectacole, în parteneriat media cu aplicaţia diasporei, disponibilă pe telefoanele mobile -myRO, se declara foarte mulţumiţi de publicul prezent şi de noua colaborare începută cu Gaşca Zurli. Sunt nişte oameni minunaţi, extrem de profesionişti şi de dedicaţi. Cu artişti atât de frumoşi, talentaţi şi plini de pasiune şi energie, colaborarea nu poate fi decât o plăcere. Suntem siguri că acesta este doar începutul unei colaborări de succes, şi am început deja pregătirile pentru revenirea lor, în toamnă.
Aşa cum spunea şi Mirela Retegan : “Dacă ne-aţi ratat la Londra, fiţi cu ochii pe program pentru toamna. Ne întoarcem sigur cu un spectacol aici!”
Foto: Facebook – Gasca Zurli
CITITI MAI MULT:
Nu cunoşti limba engleză, lucrezi la curăţenie sau în construcţii, dar ţi-ai dori altceva mai bun?
Cât de mulţumiţi sunt britanicii de cariera lor. Cinci ocupații care îi fac fericiţi