“Ne place să ne îndrăgostim electoral, ciclic, să ne umezim ochii de încântare, să ne strigăm iubirea în piaţa mare. Apoi, de la un munte de iubire, trecem la o prăpastie de ură. Ne dezvrăjim repede şi începem să ne strigăm deziluziile.”
Cronică de Cotroceni, scrisă de Adriana Săftoiu este singura lucrare despre patologia puterii apărută în România și este compusă din fragmente de jurnal, intercalate cu comentarii retrospective, grupate în capitole sortate în funcție de temă, mai rar cronologic.
Scrisul e alert, cu nerv temperat, fără invective, cu o maximă îndurare faţă de preşedinte, dar tăios la adresa abuzului din spatele sintagmei “strict secret” sau al luptei împotriva corupţiei.
Subiectul Udrea e tratat cu amploare, dar cu decență, nu se povestesc eventuale hârjoneli și escapade pe culoarele Cotroceniilor, dar afirma clar că Elena e importantă pentru Președinte, are o influență masivă și eminamente negativă asupra acestuia, că Băse e cocoș de față cu ea și nu riscă să o supere decât prin interpuși. Nu spune că E.U. stă pe biroul Președintelui, așa cum am auzit pe cineva zicând, ci că dă senzația că ar putea face asta oricând și-ar dori. Un alt moment fierbinte al cărții e cel care a provocat demisia lui Andrei Pleșu. Prin prisma funcției autoarei, relația cu presa, o răfuială continuă și epuizantă, e tratată pe larg, la fel și relația cu P.D-ul și cu Guvernul Tăriceanu.
Principalul merit al cărții e că ni-l arată pe Băsescu așa cum e el perceput de un colaborat apropiat: pe o parte conflictual, nedispus să lucreze în echipă, o persoană în jurul căruia nu crește nimic și are nevoie să-și aroge meritele, mitocan și neproltocoar; pe altă parte autoritar, băgând spaima în miniștrii care muncesc și de frica lui, interesat de relația cu Republica Moldova și foarte clar în politica externă, unde ne-au fost deschise multe porți – un merit incontestabil al administrației sale.
Adriana Săftoiu nu-i reproşează preşedintelui prea multe, nici nu-şi permite, mereu i-a spus “domnule preşedinte”, doar că nu o asculta când era vorba despre relaţia cu media.
Cartea Adrianei Săftoiu este un cuvenit semnal de alarmă tras românilor, pentru a se trezi şi a nu mai lăsa răul să se regrupeze şi să se ascundă sub diferite steaguri sau fanfaronade ideologice.
Vă prezentăm câteva fragmente din cartea Adrianei Săftoiu:
În iunie 2004, după câştigarea alegerilor pentru primăria Capitalei
«Apare Mona Muscă, radioasă, plină de energie: „Traiane, felicitări, dă-mi voie să te îmbrăţişez!” Eu, la un colţ de masă, privesc cu speranţa că zâmbetul radios al Monei s-ar putea să îi schimbe starea de spirit. Nici vorbă.
„Nu am timp de felicitări. Eu stau la Primărie pe o majoritate şubredă, am nevoie de P.R.M, să negociez…” Şi strigă : „L-aţi găsit pe Vadim?”.
Mona are o părere : „Traiane, cu oricine, dar nu cu Vadim…”. Erupe: „Au ajuns femeile să mi spună ce să fac în politică?!…”. Schiţează un gest de lehamite cu mâna, în timp ce ridică receptorul.
„Bună seara, Maestre”, îl salută pe Vadim la telefon, acoperind-o pe Mona Muscă: „Traiane, nu îţi permit să-mi vorbeşti aşa!”. Apoi se întoarce şi părăseşte biroul. Băsescu aşază receptorul în furcă. „Vasile, Adriana, eu am treabă, goliţi biroul!” Atmosfera e atât de jenantă, încât e inutil să încerci să escamotezi situaţia.”
“Ce v-a venit?. Nişte nesimţiţi. Nu i-am văzut în campanie şi acum repede la felicitări.” Are şi nu are dreptate, unii într-adevăr au fost invizibili în campanie, dar erau şi liberali care se achitaseră responsabil de atribuţii. „Au plecat ?” „Normal. Ce ar fi putut să facă?” „Auzi, decât să fac eu icter, mai bine să facă ei.“
Toate mojiciile,reuccunoscute chiar de el, au fost pus pe seama acestui pericol permanent: “Să nu fac icter. Mai bine să facă ceilalţi.»
Episodul Becali şi consilierii
«Episodul Becali a fost unul extrem de frustrant pentru mine. Mai fusese un episod, la începutul mandatului, când a primit echipa Steaua la Cotroceni şi a insistat să fie prezent şi Becali. Cu excepţia Elenei Udrea, toţi consilierii ne-am opus. Sportivii sunt una, victoria la fel, dar să nu exagerăm cu lista invitaţilor. Pleşu ne-a informat că nu participă la această ceremonie. Lui Traian Băsescu nu i-a plăcut deloc poziţia noastră şi ne-a catalogat drept „snobi scorţoşi”.
Îi propun să ieşim mai degrabă la un pub cu toată echipa. “Care echipă?”, întreabă. Simt răutatea din ton şi îi răspund: “Eu, Andrei, Elena, cine mai consideraţi dvs.”. Mă priveşte pieziş:”Voi nu funcţionaţi ca o echipă. Poate tu cu Andrei sunteţi o echipă. Că pe Elena nu o consideraţi în echipă şi faceţi tot ca să o compromiteţi.” Andrei aşază paharul pe masă şi îl întreabă ce vrea să spună. Traian Băsescu se întoarce cu spatele, face un gest plictisit cu mâna şi se îndreaptă spre dormitor.»
Cum l-a dat afară pe Pleşu din birou. Plecarea de la Cotroceni
«Preşedintele l-a primit pe ambasadorul SUA. Andrei Pleşu a fost introdus de protocol în cabinet. Traian Băsescu i-a spus că nu e nevoie să particpe. În mod normal, astfel de primiri nu ar trebui să se întâmple fără prezenţa consilierului de departament. (…) Pentru el, echipa era mai degrabă o trupă de slujbaşi care aveau de executat ordine.
Când relaţia era deja compromisă, Traian Băsescu, nemulţumit de faptul că nu îi dădea „propoziţii memorabile”, ci doar „dosare tehnice”, mi-a spus: „Andrei va pleca atunci când îi convine lui, nu mie“. Şi, într o anumită măsură, lucrurile puteau fi văzute şi aşa.
Andrei a acceptat doar acel compromis care i-a fost cerut după scena din avion, la întoarcerea de la Berlin, care a pecetluit finalul colaborării.
Ne întorceam la Bucureşti, după vizita în Germania. Avem toate motivele să fim destinşi, mulţumiţi. Întâlnirea cu Schröder nu a fost cea mai uşoară vizită din agenda politicii externe. Cu toate acestea, Preşedintele e din nou în starea lui de burzuluială patologică.Andrei Pleşu îi arată documentul care urma să fie semnat la Luxembourg pe 25 aprilie 2005, la Abaţia Neumünster– Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Din partea României, semnau Preşedintele, Traian Băsescu, premierul, Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şi negociatorul şef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban.
Traian Băsescu îl întreabă pe un ton neamical de ce trebuie să semneze alături de ceilalţi. Asta era problema: de ce nu e suficientă doar semnătura lui pe un document istoric. Andrei nu are o explicaţie. Din acel moment, Preşedintele se enervează vizibil şi nu se sfieşte să comenteze jignitor, cu toată asistenţa prezentă în compartimentul din avionul prezidenţial, unde se afla inclusiv ambasadorul Germaniei la Bucureşti.
Situaţia devine penibilă şi greu de înţeles. Andrei se îndreaptă spre Leonard Orban, care îi răspunde că e vorba de o cutumă impusă de U.E: cu cât mai mulţi semnatari, cu atât mai multă responsabilitate şi implicare din partea autorităţilor. Îi sugerez să nu mai continue discuţia în acel moment. Teama mea era că disputa va escalada periculos.
Aterizăm şi Preşedintele se pregăteşte pentru declaraţia de presă. Andrei se apropie, ca să îi ofere informaţia cerută. Traian Băsescu îl respinge brutal. Nu are nici o justificare raţională pentru comportament decât o meschinărie stupidă. Plăcerea de a umili. În ziua următoare, Andrei îşi anunţă demisia.»
Cartea Cronică de Cotroceni se poate cumpăra în UK de la librăria Cărți Românești. Preț £7.87. Modalități de cumpărare: online, www.cartiromanesti.co.uk, prin telefon, 0784 5564911 sau de la sediul librăriei din Edgware: etaj 1, unit 7, Cavendish House, 369-391 Burnt Oak Brodway, HA8 5AW.
