in

Pictorul român Bogdan Mihai Radu, premiat la Oxford International Art Fair

În ziua în care a împlinit 39 de ani, pictorul român Bogdan Mihai Radu a primit în Marea Britanie prestigiosul trofeu Oxford International Art Fair.

Bogdan i-a cucerit pe britanici prin tehnica sa, dar mai ales prin emoțiile pe care le transmit tablourile semnate de el. 



„Am avut o serie de trei tablouri, din noua mea serie care se numește Searching. Un peisaj și o marină foarte mare de 3 metri pe un metru jumătate și încă alte două piese”, spune pictorul.

Imediat cum s-a întors de la Oxford, Bogdan s-a reapucat de pictat. Iar acesta este primul tablou: „Face parte tot din seria Searching. E un peisaj imaginar, după cum se vede, are foarte mulă emoție.”

Pasiunea pentru pictură a început în copilărie, la vârsta de 10 ani, în urma unui film despre un pictor care falsifica tablouri.

Bogdan picta noaptea, când nu îl vedea nimeni, iar tablourile le ascundea sub pat. Nu a renunțat la visul lui nici măcar atunci când a rămas paralizat, din cauza unei boli. Timp de doi ani, nu și-a putut folosi mâinile.

În spital picta cu pensula în gură: „A fost o perioadă foarte dificilă din viața mea, am trecut cu greu peste. Practic după acea perioadă am ajuns să lucrez foarte multe flori, pentru că în fiecare zi când eram la spital primeam tot timpul flori și era o bucurie.”

Acum, are clienţi în toată lumea. A vândut cel mai scump tablou cu 5.000 de euro, dar este abia începutul.

Sursa: observator.tv

Londra. Record absolut pentru un pictor român. Tabloul lui a fost vândut cu milioane de lire sterline

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Exodul românilor continuă: Marea Britanie, prima destinație în preferințele celor care pleacă din țară

Sora diabolică. O româncă a încercat să își vândă surorile mai mici unei bande de traficanți de persoane