«I-am luat un interviu lui… Mihai Eminescu!», ne-a anunțat, vizibil emoționat, Viorel Boldiș. «Adică eu am pus niște întrebari legate de actualitate, apoi am ales răspunsurile din articolele lui din Timpul. Nu am schimbat nici măcar o virgulă din ce a spus el.»
«Tot ce-a fost ori o sa fie, în prezent le-avem pe toate». Sunt valabile astăzi considerațiile lui Eminescu despre societatea românească? Mihai Eminescu a scris timp de șase ani, între 1877-1883, la cotidianul Timpul, organul oficial al Partidului Conservator. Viorel Boldiș ne propune un Eminescu în cheie 2018, actual și precis în evaluări. Astăzi, la 168 de ani de la nașterea sa, diagnosticul pus de Eminescu „răului esențial” care afectează poporul român este mai actual ca niciodată: «Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia».
Viorel Boldiş:
Mihai, se pare că sistemul capitalist a avut câştig de cauză în faţa altor sisteme, însă tot mai mulţi vorbesc şi despre falimentul acestuia. Totul se învârte în jurul banilor, a câştigurilor, bineînţeles în detrimentul celor care stau pe treapta cea mai de jos a societăţii, adică cei care efectiv produc. Pare că lumea occidentală trăieşte un continuu progres, însă sufleteşte regresul ei este din ce în ce mai evident. Tu ce părere ai?
Mihai Eminescu:
«Capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic… Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.»
Viorel Boldiş:
Politicienii noştri şi aşa zişii progresişti, susţin însă exact contrariul, iar Uniunea Europeană, ai cărei membri suntem de o vreme încoace, se vrea garantul acestei lumi despre care tu susţii că o să ne ducă la pierzare. De aceea politica aplicată la Bucureşti, indiferent dacă cei care o aplica sunt de stânga sau de dreapta, este de fapt politica sugerată şi aplicată de către Brusselles şi mai ales de către Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. În teorie, fiind noi de-acuma membri ai Uniunii Europene, avem aceleaşi drepturi şi aceleaşi şanse cu francezii, nemţii sau italienii, adică toate acele mari naţiuni care au fost dintotdeauna cu un pas înaintea noastră. Deci, nu crezi că au dreptate ei?
Mihai Eminescu:
«Urmare aplicării ei vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă.»
Viorel Boldiş:
Dar, Mihai, noi am aspirat întotdeauna să fim ca aceste mari naţiuni apusene. Întotdeauna ne-am dorit să avem belşugul şi prosperitatea lor. Nu e uşor de înţeles de ce reformele propuse de aceste mari puteri pot fi dăunătoare statului şi naţiunii române.
Mihai Eminescu:
«Nici nu e lesne de înţeles cum un popor de plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri şi s-a apucat de plug înainte de abia cu cincizeci de ani, putea să se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizaţie şi instituţii pe care ţările apusene, bogate prin industrie şi printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti.
Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groază de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră.
Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie.»
Continuarea în Gazeta Românească
O româncă „rearanjează” Luceafărul lui Eminescu pe gustul scoțienilor
