in

Petru Motac, patronul firmei Motacus: “M-am născut printre cărămizi”



Bucovinean de origine, tată a 10 copii, Petru Motac a venit în Londra în1998 şi a muncit fără acte, asa cum s-a întâmplat cu mulţi români care au vrut să-şi facă un rost în viaţă şi care nu s-au speriat de drumul străinătăţii. În 2005, avea mâinile bătătorite de muncă şi începuse să-şi clădească o reputaţie, alături de doi dintre fiii săi, care i-au fost alături şi-i sunt şi acum aproape. Petru Motac, acum director al firmei Motacus Constructions Ltd. este un român care nu-şi uită originea.

Cu o experienţă în constructii de aproximativ 20 de ani în România şi aproximativ 10 ani în UK, Petru Motac a reuşit, pornind de la zero, să construiască în Marea Britanie o firmă care foloseste în prezent o medie constanta de 40 subcontractori, majoritatea români, executand contracte evaluate între £50,000 si 700,000. Dacă îl întrebi cum de a ajuns să fie constructor, domnul Petru răspunde simplu: “Pentru că m-am născut printre cărămizi!”

Dintre acele cărămizi din Bucovina, domnul Motac a ajuns să deţină în Marea Britanie propria afacere cu o cifră anuală de aproximativ £1,000,000. Omenia de care a dat dovadă l-a înconjurat întotdeauna de oameni care au avut multe de învăţat de la el şi care au putut să ducă în familiile lor o fărâmă de om bun, nu doar un salariu, la sfârşitul săptămânii.

În 2005, Petru Motac îşi prezenta portofoliul centrului comunitar român, condus de doamna Simona Tatulescu-Cighir, pentru a i se sugera cea mai bună metodă de lucru pentru elaborarea acestor proiecte. După o analiză atentă a realizărilor din anii în care, lucrând singur, a reuşit sa realizeze contacte printre coordonatorii de proiect în industria de construcţii, între arhitecţi şi furnizorii de astfel de materiale, alături de o bază de clienţi satisfăcuţi/multumiţi, soluţia cea mai eficientă, juridic şi fiscal, a fost înfiinţarea unei companii de construcţii. Aşa s-au pus bazele societăţii Motacus Constructions Ltd, în noiembrie 2005, iar Petru Motac devenea director al companiei nou create.

Pentru familie

Cu doi băieţi în Marea Britanie şi cu restul familiei în România, Petru Motac era pregatit să continue munca grea din construcţii, strângând din dinţi, având una dintre cele mai mari motivaţii: reunirea familiei. Ştia că doar atunci când va avea toate documentele necesare, membrii familiei vor putea fi împreună. În perioada 2005 – 2006, vizele pentru români se obţineau cu dificultate şi, mai mult, peste tot i s-a spus că e imposibil să aduci în străinătate o familie atât de numeroasă pe căi legale. Dar cu un plan de afaceri bine structurat, înzestrat cu voinţă, capacitate imensă de muncă şi, mai ales, credinţă în Dumnezeu, bucovineanul a reuşit să convingă Ambasada Britanică din România că Motacus Constructions Ltd. este bine aşezat în peisajul de afaceri britanic şi că produce suficient profit ca să ofere o viaţă bună tuturor membrilor familiei Motac şi unei întregi liste de subcontractori, români şi britanici, fie ei muncitori necalificaţi sau arhitecţi.

Compania Motacus Constructions Ltd a crescut treptat şi s-a dezvoltat, extinzându-se în domeniul prelucrarii şi montării de piatră (marmură, granit, gresie, faianţă etc). Serviciile oferite, atunci si acum, sunt foarte variate, de la construcţii de clădiri noi, rezidenţiale şi comerciale, până la renovări şi conversii. Aria de lucru a companiei cuprinde nu doar întreaga zona a Londrei, dar şi Somerset (conversia a cinci hambare/grajduri în case sau renovarea şi construirea unei extensii pentru un hotel, The Hunters Lodge Inn) sau Kent (Biggin Hill).

Motacus Constructions Ltd are un showroom propriu, un atelier de tâmplărie şi unul de prelucrare a pietrei. Profesionalismul şi calitatea serviciilor sunt dovedite de gradul de satisfacere a clienţilor, cu unii dintre ei Petru Motac colaborând de mai multe ori de-a lungul anilor, majoritatea recomandând compania mai departe. Cam 80% din contractele companiei Motacus au fost obţinute prin recomandarea directă a clienţilor.

Reputaţie de român

Pe acele căramizi despre care povesteşte, Petru Motac a reuşit să aşeze reputaţia românilor pe un alt nivel decât cel cunoscut până atunci. În 2007, Petru Motac a fost invitat să participe la intervievarea reprezentanţilor comunităţii românesti afectate de impactul legislaţiei referitoare la naţionalii români şi bulgari în comisiile Parlamentului Britanic (Home Affairs Committee, sub preşedinţia lui Keith Vaz). Mărturia lui Petru Motac a fost înglobată în răspunsurile notate de această comisie.

În 2007, în plin scandal de presă legat de românii care dormeau prin parcuri, o echipa a BBC Newsnight a filmat un şantier unic, condus de Motacus Constructions Ltd, avand şase case construite de muncitori români, pe un teren în care au fost găsite bombe nedezamorsate din al Doilea Război mondial. Nicio companie locala nu a dorit să-şi asume riscul verificării terenurilor, dar Petru Motac a făcut-o şi a reuşit să livreze un proiect deosebit.

Petru Motac are şi acum mâinile bătătorite de muncă, inima plină de bunătate faţă de cei aflaţi în nevoi, însă în urma lui a lăsat în fiecare casă un strop din sufletul său de adevărat român care crede în Dumnezeu. O.G.

 

 

Motacus Constructions

966 North Circular Road

London NW 7JR

Tel. 020845086627

0787 26 00 193

[email protected]

www.motacus.co.uk

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Stewart Jackson MP: Ce facem cu imigranţii europeni?

PDL Diaspora s-a rupt în patru. William Brînză va coordona Marea Britanie