Lucrează 40-45 de ore pe săptămână în amenajări de interioare. Este de trei ani în Anglia şi spune că “poate” peste zece ani va fi din nou acasă, în România. Până atunci, însă, la cei 26 de ani, Cătălin Minea, fost agent de vânzări în România, speră să îşi clădească un viitor mai bun în Anglia, un viitor pe care ţara sa i l-a refuzat.
“Cu toţii am venit pentru o viaţă mai bună”
«Sunt din 2007 în Anglia. Ţin minte că am aplicat în ţară pentru un job de care assistant. La nici două săptămâni după ce am aplicat pentru jobul respectiv am fost acceptat şi aşa am ajuns în Leeds, în nordul Angliei. Am lucrat acolo şase luni. În aceste şase luni am reuşit să învăţ, scriu, să citesc în limba engleză. Eram înconjurat numai de cetăţeni englezi, prin urmare am fost nevoit să vorbesc şi să scriu numai în engleză.
Nu pot spune că mi-a fost greu să fiue care assistant, dar nu era ceea ce îmi doream. În plus nu aveam niciun prieten în Leeds aşa că am hotarat să mă mut la Londra, unde aveam câţiva prieteni din România. Ei m-au ajutat să îmi găsesc de muncă la o firmă de construcţii. De atunci lucrez la aceeaşi firmă, o firmă care are ca activitate principală amenajarea de băi şi bucătării.»
Cătălin a descoperit că aici nu există invidie: «Lucrez cu bulgari, polonezi, estonieini. Cu toţii am venit pentru o viaţă mai bună. Ne înţelegem destul de bine, mult mai bine decât ţin minte că mă înţelegeam acasă cu colegii mei români. Aici nu este aceeaşi invidie, poate şi pentru că aici nu ai timp să stai la bârfe. Trebuie să îţi faci treaba cât mai repede şi cât mai bine. Atât. Bârfele? În timpul liber, dacă vrei.»
Lucrează 40-45 de ore pe săptămână ca parchetar. «Lucrez în jur de 40-45 de ore pe săptămână ca floorlayer şi câştig destul de bine cât să îmi permit să am o viaţă decentă. În România nu era la fel pe vremea când eram agent de vânzări. Banii nu îmi ajungeau de la o lună la alta. Apelam mai mereu la ajutorul părinţilor mei pentru a putea să mă descurc cu toate cheltuielile.»
Preferinţe
Ce îi place în Anglia? «Cel mai mult îmi place simplitatea oamenilor. Fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum vrea, fără să ducă grija vecinilor, fără să îl intereseze ce cred ceilalţi despre el. Aici poţi ieşi aşa cum vrei din casă, fără să îţi pese. Poţi să ai pe tine un tricou jerpelit sau pantofii murdari. Nu contează toate astea pentru că nimeni nu acordă atenţie acestui aspect.»
Ce nu îi place aici? «Clima. Cu siguranţă clima! Niciodată nu ştii cum va fi vremea a doua zi. Dimineaţa plouă, la prânz este soare şi seara plouă iar. Vremea este imprevizibilă în Anglia. Ce este sigur, este că aici nu trebuie să ieşi din casă fără umbrelă. Umbrela este cel mai întâlnit accesoriu în Anglia.
Nici transportul în comun nu îmi place. Chiar dacă mulţi spun că nu se compară cu cel de acasă, eu nu sunt deloc mulţumit de serviciile oferite de metrou, trenuri sau autobuze.
Şi nu îmi mai place încă ceva. Din prea multă grijă pentru cazurile sociale statul englez încurajeaza lenea. Aici se poate trăi foarte bine din ajutoarele sociale, prin urmare foarte mulţi emigranţi ajung să stea în casele primăriilor si să primească bani fară să muncească, doar pentru că sunt cazuri sociale. Fac mulţi copii şi stau acasă. Atât.»
Întoarcerea acasă
Cătălin nu se gândeşte să se întoarcă acasă. «Momentan nu mă gândesc să mă întorc acasă, în România. Poate peste zece ani voi gândi altfel. Până atunci merg mai departe fără să privesc în urmă şi ără să am vreun regret. Singurul motiv pentru care îmi este dor de acasă sunt prietenii şi familia.»
Şi-ar fi dorit să aibă aceleaşi şanse şi acasă. «Regret că România nu a avut nevoie de mine. Nu aş fi plecat niciodată din ţară dacă aş fi avut unde să pot să îmi construiesc un viitor. Oricât de bine ar fi în Anglia, tot România este acasă. Din păcate, vă mai spun o dată, deşi poate mă repet: nu regret nicio secundă decizia de a veni aici. Sunt sigur că aici voi putea să am o viaţă mai bună. Şi deocamdată nu am niciun motiv să mă îndoiesc de asta.»
«Cred că peste zece ani voi fi din nou acasă, în România cu familie, soţie şi copii. Am venit aici pentru că am dorit să fac ceva cu viaţa mea, să îmi clădesc un viitor mai bun. Cu toate astea nu cred că mă voi stabili aici, chiar dacă viaţa de aici este mai uşoară decât cea din ţară.»
O.G.
