in

Ambasadorul României la Londra: “Restricţiile nu vor fi ridicate înainte de 1 ianuarie 2014”



Pentru cei care sperau ca restricţiile pe piaţa britanică a muncii să fie ridicate înainte de 1 ianuarie 2014, ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a ţinut să precizeze, la întâlnirea de sâmbătă, 14 iulie, cu reprezentanţii asociaţiilor româneşti că “nu se va schimba nimic până în ianuarie 2014”.

Ssâmbătă, 14 iulie, la sediul ambasadei din 1 Belgrave Square, a avut loc întâlnirea Ambasadorului României la Londra, Ion Jinga, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti.

Scopul acestei întâlniri l-a constituit discutarea principalelor probleme cu care se confruntă comunitatea românească din Marea Britanie în momentul de faţă, în vederea identificării împreună a unor posibile soluţii.

Au fost abordate aspecte legate de problematica de muncă şi afaceri sociale, infracţionalitate şi probleme consulare. La întâlnire au participat, de asemenea, diplomaţii din ambasadă responsabili de gestionarea acestor domenii.

Pe Agenda de discuţii s-au aflat următoarele puncte:

– organizarea secţiilor de votare pentru referendumul care va avea loc la 29 iulie 2012.

– stadiul demersurilor privind ridicarea restricţiilor impuse cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Britanie.

– imaginea României în Marea Britanie în contextul Jocurilor Olimpice de la Londra.

– activitatea ambasadei şi a asociaţiilor în relaţia cu comunitatea românească în perioada 2011-2012.

– probleme consulare. Unul din punctele de discuţii ale reuniunii a fost şi stadiul demersurilor privind ridicarea restricţiilor impuse cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Britanie. Ileana Stănică, ataşat pe probleme de muncă, a ţinut să precizeze că în ultimul timp a existat o corespondenţă intensă între ambasadă şi UK Border Agency, instituţia care se ocupă cu eliberarea permiselor de muncă.

Principala problemă cu care se confruntă românii este aceea că eliberarea permiselor de muncă durează foarte mult, iar termenul de şase luni pe care cei la UK Border Agency îl anunţă ca maxim pentru procesarea dosarelor a fost depăşit deja cu trei luni. Spre exemplu, pe site-ul UK Border Agency apare de mai bine de o lună că procesează dosarele primite în data de 30 noiembrie 2011. Un simplu calcul demonstrează că acum se analizează dosarele primte în urmă cu opt luni.

Ambasada României, prin Ileana Stănică, a primit următorul răspuns cu privire la această problemă: “Recunoaştem şi ne cerem scuze. Acest fapt este cauzat de numărul prea mare de aplicaţii”. Ambasadorul Ion Jinga a menţionat că a expus problema ridicarăii restricţiilor de muncă impuse românilor înainte de ianuarie 2014 de câte ori a avut ocazia, însă până în acest moment nu a primit niciun răspuns favorabil.

Anca Pandele

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Poliţişti români la Londra

Românii din UK: “Care referendum?”