in

Theresa May avertizează Uniunea Europeană despre ce se va întâmpla în lipsa unui acord post-Brexit

Premierul britanic Theresa May a ținut un discurs în Camera Comunelor în care a anunțat că a notificat Bruxelles-ul despre intenția Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană. Ea a spus că scrisoare conține și un avertisment cu privire la o posibilă eșuare a negocierilor cu UE.

„Acum este timpul să strângem rândurile și să fim uniți în această cameră (din Parlamentul britanic – n.red.) și în această țară pentru a ne asigura că lucrăm pentru cel mai bun acord Brexit cu putință pentru Marea Britanie și pentru cel mai bun viitor posibil pentru noi toți”, a declarat Theresa May în Camera Comunelor, după ce Marea Britanie a notificat oficial Bruxellesul cu privire la ieșirea din blocul comunitar.



„Procesul legat de articolul 50 este acum în desfășurare și în concordanță cu dorințele poporului britanic, Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană. Acesta este un moment istoric din care nu poate exista cale de întoarcere”, a afirmat May, în fața membrilor Camerei Comunelor.

Premierul a adăugat că scrisoarea de notificare, semnată de ea marți seară și înmânată miercuri, la Bruxelles, președintelui Consiliului European, de către ambasadorul britanic pe lângă UE, conține afirmația că, în cazul în care Marea Britanie părăsește blocul comunitar în absența unui acord cu UE, ar însemna o slăbire a cooperării dintre Londra și Uniunea Europeană în combaterea terorismului și a criminalității.

Theresa May a menționat în scrisoare că intenționează să prezinte propuneri legislative care să soluționeze probleme specifice referitoare la ieșirea țării sale din UE, simultan cu asigurarea continuității și a stabilității, în special pentru mediul de afaceri.

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a primit scrisoarea de retragere: „Deja ne e dor de Marea Britanie”

Theresa May declanșează Brexit. Ce spun specialiștii. Elena Păduraru-Rees: „ Fiecare persoană are o situație particulară”

Rezoluția UE, primul răspuns al Uniunii la declanșarea Brexit. Încep problemele pentru Marea Britanie

Theresa May a semnat scrisoarea oficială de retragere a Regatului Unit din UE. Ce ne așteaptă în următorii doi ani?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a primit scrisoarea de retragere: „Deja ne e dor de Marea Britanie”

Brexit. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni vine în Marea Britanie pentru a discuta cu comunitatea