in

Club de noapte din Londra lăsat fără licență pentru că nu a respectat carantina

Un club de noapte din Peckham, Londra, a fost lăsat fără licență, în urma încălcărilor multiple ale Regulamentului de protecție a sănătății cu privire la coronavirus 2020 și a condițiilor de licențiere.

Clubul Afrikiko din Old Kent Road, Southwark, a fost vizitat de poliție de șase ori, între 31 iulie și 26 septembrie.

În timpul acestor vizite, ofițerii au descoperit că locul funcționa ca și club de noapte, contrar reglementărilor cu privire la pandemie, și nu a respectat cerințele de distanțare socială și, uneori, a încălcat restricțiile.

De asemenea, s-a constatat că au avut loc o serie de încălcări ale condițiilor de licențiere a localului.

În ciuda numeroaselor încercări ale ofițerilor de a interacționa cu personalul din incintă și de a-i încuraja să respecte noile reglementări, au existat alte încălcări deliberate, arată Poliția Metropolitană.

Boris Johnson anunță al doilea lockdown național. Magazinele neesențiale, barurile, restaurantele și sălile de sport se închid. Școlile și universitățile rămân deschise

La ultima vizită, pe 26 septembrie, ofițerilor li s-a blocat inițial intrarea în incintă și li s-a spus că nimeni nu se află înăuntru. Când au intrat, au găsit acolo mai mult de 45 de persoane ascunse în subsol.

Poliția Southwark a prezentat o revizuire sumară a locului către subcomitetul de licențiere al Consiliului Local.

În urma unei audieri, marți, 27 octombrie, restaurantului și clubului Afrikiko i s-a retras permisul de vânzare a alcoolului.

Sergentul Keith Dempster, de la unitatea de comandă din sudul Londrei, a declarat: „Poliția Metropolitană este hotărât să protejeze londonezii prin reprimarea celor mai deliberate și mai flagrante încălcări ale reglementărilor care ne pun pe toți în pericol. Pe măsură ce răspândirea virusului continuă, acest tip de intervenție va deveni și mai important, iar marea majoritate a londonezilor care respectă regulile se așteaptă pe bună dreptate să intervenim.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
The Big Walk - organizat de Shelter

The Big Walk – implică-te în lupta împotriva crizei de locuințe. Eveniment organizat de asociația caritabilă Shelter

COVID-19: Cel mai mare număr de decese din ultimele șase luni în Marea Britanie. Guvernul pregătește testări în masă