Premierul Țării Galilor avertizează cu privire la un al treilea val de COVID, spunând că Marea Britanie nu se va întoarce la normal până în 2022.
Mark Drakeford a spus în această dimineață, 19 februarie, că nu poate exclude un alt lockdown național, adăugând că există planuri cu privire la modul de a opri un alt treilea val al coronavirusului.
El a confirmat că Țara Galilor a înregistrat cazuri de infectare cu tulpina nigeriană, exprimându-și îngrijorarea cu privire la versiunile variantei Kent care se găsesc la Bristol și Liverpool.
Public Health England a anunțat ieri alte 12.057 de cazuri noi și 454 de decese în Marea Britanie, potrivit Daily Express.
Drakeford a declarat că nu crede că viața va reveni la normal în Marea Britanie în acest an.
„Directorul medical mi-a spus săptămâna aceasta că crede că un al treilea val de coronavirus se va întâmpla anul acesta”, a spus premierul galez.
„Și nu vorbim dacă va exista un al treilea val, vorbim despre cum putem acționa pentru a ne asigura că al treilea val nu ne va afecta în modul în care am văzut în această toamnă și iarnă”, a continuat el.
“În orice moment, acest virus poate veni cu surprize neplăcute pentru noi și nimeni nu poate spune cu siguranță că nu există nicio șansă să ne confruntăm din nou cu dificultăți în viitor”, a mai spus Drakeford.