in

Regina Marii Britanii iese pentru prima dată în public după ce a făcut vaccinul anti-COVID

Regina Elisabeta II și-a făcut prima apariție publică în cinci luni după ce a făcut vaccinul anti-Covid. Monarhul britanic, în vârstă de 94 de ani, a purtat o jachetă verde deschis și o pălărie de primăvară împodobită cu narcise și orhidee, în timp ce a marcat astăzi, 31 martie, centenarul Forțlor Aeriene Regale din Australia.

Evenimentul are loc la Memorialul Forțelor Aeriene de la Commonwealth War Graves Commission (CWGC) din Runnymede, Surrey și onorează aviatorii din Australia, arată Metro.

Peste 350.000 de persoane au slujit în RAAF de la formarea sa, în 1921. A fost, de asemenea, prima ieșire în public a Reginei, de când a făcut prima doză de vaccin anti-Covid, la începutul lunii ianuarie.

Regina a fost văzută ultima dată în public în octombrie, când a vizitat laboratorul din Porton Down, împreună cu nepotul ei, prințul William. Ducele de Cambridge va marca astăzi centenarul printr-un mesaj video care reflectă asupra serviciului, curajului și sacrificiului făcut de generații de bărbați și femei din Forțele Aeriene Regale din Australia.

Regina Marii Britanii le cere oamenilor să se vaccineze: „Gândiți-vă la ceilalți”

Prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, continuă să se recupereze la Palatul Windsor, după o infecție și o intervenție cardiacă. Ducele de Edinburgh a petrecut 28 de nopți în spital. El a fost dus cu mașina la spitalul privat King Edward VII’s din centrul Londrei, pe 16 februarie, după ce i-a spus medicului său că se simte rău. Două săptămâni mai târziu, a fost mutat la Spitalul St Bartholomew cu o ambulanță.

La Runnymede, regina a fost întâmpinată de Claire Horton, directorul general al Commonwealth War Graves Commission, și de George Brandis, înalt comisar pentru Australia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Declarație ȘOC a unui boxer scoțian: „Cerșetorii români sunt grași ca niște porci bine hrăniți”

Vremea, la extreme în Marea Britanie. Vine zăpada, după una dintre cele mai fierbinți zile de martie din toate timpurile