Un băiat de nouă ani a murit după ce ar fi fost lovit de trăsnet, pe un teren de fotbal din Blackpool.
Poliția a fost chemată pe terenul de sport al școlii, pe 10 mai, la ora 17.55, în urma unor rapoarte că un copil ar fi fost rănit.
Ofițerii au spus că anchetele sunt în curs de desfășurare, dar se crede că tânărul a fost lovit de un fulger.
Băiatul a fost găsit cu răni grave, înainte de a fi dus de urgență la spital, unde ulterior a murit.
Se crede că micuțul participa la o sesiune de antrenament cu Spirit of Youth FC.
Secretarul clubului, Daniel Pack, a declarat pentru Daily Mail: „Din păcate, nu știm prea multe în acest moment. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei.”
El a adăugat: „Suntem cu toții foarte supărați și întristați de tot ce s-a întâmplat. Întregul club este șocat.”
Liverpool. Doi soți români, acuzați că și-au omorât copilul în vârstă de 6 luni
„Incidentul tragic s-a petrecut pe terenul nostru de joc din Common Edge, dar nu a fost în timpul unei sesiuni de antrenament de club”, a postat clubul pe rețelele de socializare.
Inspectorul Nick Connaughton de la poliția din Lancashire a declarat: „Acesta este un incident cu adevărat devastator, iar gândurile noastre sunt din toată inima alături de familia și prietenii tânărului băiat care a murit, în acest moment foarte trist și dureros.”
„Deși anchetele sunt încă în desfășurare, credem că băiatul a fost lovit de fulger”, a spus și un purtător de cuvânt al poliției.
Polițiștii și o ambulanță aeriană au fost văzuți pe terenul de fotbal, la scurt timp după ce o furtună a lovit zona.