in

Liverpool. Doi soți români, acuzați că și-au omorât copilul în vârstă de 6 luni

Doi români sunt acuzați că au provocat moartea propriului lor fiu. Amândoi neagă faptul că ar fi responsabili pentru moartea lui Robert Ion, în vârstă de șase luni.

Mihai-Catalin Gulie si Gabriela Ion au fost arestați în urma morții lui Robert Ion, în vârstă de numai șase luni, luna trecută.

Poliția a transmis că a fost informată joi, 18 februarie, la ora 15.00, că Robert nu mai avea semne vitale, în casa celor doi români din Widnes.

Serviciile de urgență au ajuns la locuință, iar Robert a fost dus la spital cu o ambulanță, însă a decedat la scurt timp.

Gulie, în vârstă de 28 de ani, și Ion, în vârstă de 35 de ani, au apărut la Curtea din Liverpool, prin intermediul unui link video, arată Liverpool Echo.

Cei doi, asistați de un translator, au fost acuzați de uciderea fiului lor.

Caz ȘOCANT în Anglia: Asistentă acuzată că a ucis 8 bebeluși și a încercat să omoare alți 10

Apărătorii celor doi nu au solicitat cauțiune în numele clienților lor.

Cu toate acestea, apărătorul bărbatului a declarat instanței: „Domnul Gullie indică faptul că nu a fost responsabil pentru moartea copilului său”.

Avocata femeii a spus că aceasta se află într-o situație similară.

Judecătorul Andrew Menary a stabilit procesul provizoriu pentru 4 octombrie anul acesta.

El a spus că o audiere va avea loc pe 5 mai, cu cei doi în stare de arest.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Înapoi la muncă! Ce programe poți accesa în Marea Britanie prin care să începi o nouă carieră sau o nouă afacere

Traficant de droguri, arestat în Swindon. Intrase în Anglia cu un act de identitate românesc fals