in

Marea Britanie, vești GROZAVE! Se știe ziua din care cei vaccinați nu vor mai sta în carantină la întoarcerea din țările de pe lista galbenă. UK și UE, aproape de semnarea unui acord

Guvernul britanic își propune ca turiștii dublu vaccinați să nu mai stea în carantină la întoarcerea din țările de pe lista galbenă de la finalul acestei luni, relatează The Times.

Astfel, începând cu 26 iulie, prima săptămână a vacanței școlare, cei care se întorc din zone galbene vor fi scutiți să se mai auto-izoleze dacă vor avea ambele vaccinuri făcute, mai scrie publicația amintită.

La început, relaxarea s-ar aplica numai rezidenților din Marea Britanie cu acces la NHS, dar cu un acord pentru extinderea acesteia la toți cetățenii Uniunii Europene care este aproape de a fi semnat.

Ambasadorilor Marii Britanii în Europa li s-a spus, de asemenea, să facă lobby-ul pentru eliminarea restricțiilor impuse turiștilor britanici, deoarece lista verde va fi extinsă luna aceasta.

Măsura face parte dintr-o acțiune interguvernamentală de redeschidere a călătoriilor în străinătate, pentru a oferi familiilor șansa unei vacanțe în străinătate, după 16 luni de restricții. „Principalul obiectiv pentru noi este acum Europa”, a spus o sursă guvernamentală. „Tuturor ambasadorilor europeni li s-a spus să facă lobby.”

Vision Box, compania care operează toate porțile pentru pașapoarte electronice din Marea Britanie, a anunțat că are tehnologia pregătită pentru scanarea certificatelor de vaccinare atât din Regatul Unit, cât și din UE.

UE și Marea Britanie vor să încheie un acord cu privire la pașapoartele COVID. Ar putea fi utilizate pentru călătorii în ambele teritorii

Mitul Ruparelia, vicepreședinte Vision Box, a declarat pentru The Times că, în timp ce Marea Britanie „conduce digitalizarea” documentelor cu coronavirus, Ministerul de Interne nu a dat încă acordul pentru a permite porților electronice să verifice pașapoartele de vaccinare.

Marea Britanie se apropie de un acord Bruxellesul, prin care turiștii britanici pot folosi aplicația NHS pentru a dovedi că au fost vaccinați.

În cadrul unui acord de recunoaștere reciprocă, toate țările UE ar recunoaște aplicația NHS ca un certificat de vaccin, în timp ce Marea Britanie ar recunoaște cartea verde digitală a UE.

Aplicația ar dovedi, de asemenea, testarea călătorilor, permițându-le să meargă în țări care permit călătorii fără carantină sub condiția unui test PCR negativ, cum ar fi Spania.

În prezent, guvernul britanic trebuie să se coordoneze cu țările din UE care au ales să accepte aplicația NHS ca certificat de vaccinare.

Statele din sudul Europei, cum ar fi Spania, care depind în mare măsură de turiștii britanici, au respins deja planurile Angelei Merkel pentru o carantină generală la nivel european pentru cei sosiți din Marea Britanie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 4.7]

Scandal de proporții în Anglia: Zeci de bebeluși morți sau rămași cu leziuni cerebrale permanente la unul dintre cele mai mari spitale din Marea Britanie

Londra, orașul crimelor. Băiat de 16 ani înjunghiat mortal în Croydon