in

România, pe harta traficului de gaze cu efect de seră. Cât de PERICULOASE sunt substanţele

Trafic cu substanţe cu efect de seră. E o afacere ilegală din care se câştigă milioane de euro. Românii sunt implicaţi în comerţul cu gaze folosite în frigiderele şi aparatele de aer condiţionat. Au un efect extrem de nociv asupra mediului înconjurător şi din acest motiv folosirea lor este restricţionată. O echipă BBC a investigat în România acest fenomen.

Septembrie 2021. Pe un câmp de lângă Suceava, un individ vinde gaz periculos direct din portbagaj unui jurnalist BBC sub acoperire. Şi nu e prima oară când are loc o astfel de negociere.

”100 sigur, dar 150 sau 180 poate, nu știu. (…) Unii le duc cu duba în Anglia, la fel şi în Germania, unde le transportau şi cu autobuzul. Luau mult deodată: 50, 70 sau 80 de butelii, în funcţie de cum erau şi ei încărcaţi”, a spus cel care vindea gazul direct din portbagaj. Buteliile sunt aduse ilegal din China sau Turcia.

Groapa de gunoi a Europei: Tone de deșeuri din Marea Britanie ajung ilegal în România

”România, ca ţara membră a Uniunii Europene, are o graniţă foarte poroasă şi probabil de asta foarte multe dintre aceste gaze fluorurate cu potenţial mare de încălzire globală ajung în vestul Europei”, a declarat activistul Mihai Stoica pentru Observator News.

Traficul se desfăşoară lună de lună. Nu mai departe de ieri, un microbuz cu 150 de butelii de unică folosinţă cu agenţi frigorifici a trecut ilegal graniţa dinspre Ucraina. A fost oprit de vameşi, iar cele 10 kilograme de gaz fluorurat, în valoare de peste 20.000 de euro, au fost confiscate. Şoferii sunt cercetaţi pentru tranzit de substanţe şi preparate periculoase. Dacă ar fi scăpat neprinşi, reţeaua ar fi putut câştiga aproape 50.000 de euro.

”Am fost foarte surprinși să aflăm că există un astfel de trafic cu produse din China, care ajung în România prin Ucraina, iar apoi aceste butelii cu gaze sunt transportate tocmai în Marea Britanie”, a declarat Tony Smith, producator BBC.

”Şi cine şi-ar fi imagina că e vorba de o piaţă de milioane de lire sterline pe an. Este o infracţiune surprinătoare”, a spus la rândul său Angus Crawford, reporter BBC.

O piaţă neagră de milioane

Jurnaliştii BBC au mers pe urmele traficului de gaz fluorurat, încercând să înţeleagă cum a ajuns România să trimită gaz folosit pentru frigidere şi aparate de aer condiţionat spre ţări precum Germania, Franţa, Italia, Anglia, ascuns în microbuze.

”E o piaţă neagră de care probabil nu aţi auzit. E piaţa gazelor care dăunează mediului. Aşa ceva ar trebui să exste pe piaţă în Marea Britanie?”, mai spune reporterul BBC. ”Sub nicio formă. Gazul acesta e de 4000 de ori mai dăunător decât dioxidul de carbon”, este răspunsul experţilor.

În 2014, Comisia Europeană a impus limite pentru folosirea agenţilor frigorifici cu efect de seră, şi a cerut înlocuirea lor cu gaze mai prietenoase cu mediul. Autorităţile britanice s-au conformat.

Cererea însă a rămas la fel de mare, peste tot. Limitele impuse la nivel de Europa au făcut ca oferta de agenţi frigorifici să scadă, iar preţul să crească. Aici intervine România. Ca să poată funcţiona, maşinile şi supermarketurile din Europa au găsit gaze la preţ bun, la noi.

Deşi comercializarea de gaze fluorurate este ilegală, pedepsele sunt prea mici, spun activiştii de mediu: maximum 2.000 de lei. În Germania, de exemplu, ajunge la 150.000 de euro.

.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
lockdown în ianuarie

În Anglia se vehiculează un lockdown în ianuarie. Infectările cu COVID, la cel mai ridicat nivel de anul acesta

Două persoane venite din Marea Britanie în România, infectate cu Omicron

Două persoane venite din Marea Britanie în România, infectate cu Omicron