Schimb de replici pe Facebook între ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache și o tânără care i-a solicitat un interviu despre efectele presei negative asupra romanilor. Jurnalista a relatat pe rețeaua de social media întâlnirea cu ambasadorul.
Ea a adus mai multe acuzații, printre care aceea că Mihalache a fumat în timpul discuției din biroul Ambasadei României, instituție publică unde acest gest este interzis de lege. Maria Bondici a mai spus că Mihalache a tratat-o cu superioritate și a încercat să îi dea lecții de jurnalism: «La ora 4 fara 2 minute el inca tragea din tigara, iar eu asamblam ultima camera (timp record) moment in care mi-a spus: “La ce ai nevoie de atatea camera? De ce e video? Daca ai putea sa te misti mai repede ca nu am juma de ora pana iti asamblezi tu camerele.»
«La inceputul interviului, la ora 4 fix, i-am spus, cum spun absolut oricui, ca in timpul interviului sa se uite la mine si nu direct in camera. Total revoltat m-a intrebat de ce. “Eu sunt obisnuit sa ma uit fix in camera. Eu vorbesc cu poporul. Le transmit un mesaj si ma uit exact la ei.” I-am explicat ca ce facem acum este un interviu despre o alta problema. Nu este o conferinta de presa in care el sta pe un piedestal si isi spune speechul in timp ce se uita fix in camera. Ce fac eu nu e propaganda politica, ci acum discutam despre efectele presei negative asupra romanilor din UK. I-am explicat ca timp de trei ani la aceasta facultate plus din ce am invatat singura, asa se fac astfel de interviuri. “Inseamna ca am invatat lucruri diferite la scolile noastre. Eu iti spun doar ca invatatura de minte. Sa stii si tu.”», a scris tânăra pe pagina ei de Facebook.
Maria Bondici a mai scris și că nivelul englezei lui Dan Mihalache este precar.
Tânăra spune că s-a simțit atât de umilită de felul în care a fost tratată, încât după întâlnire a izbucnit în lacrimi: ”…am iesit din ambasada si m-am dus la coltul strazii ca sa pot sa plang in liniste. M-am intrebat cine l-o fi trimis pe omul acesta sa reprezinte Roamnia si daca el e asa, cum or fi cei ce conduc Romania? Uite-ma, aici sunt eu… Primul contact personal cu un politician roman in Londra, incercand sa fac o schimbare, visand sa ajut cat mai multi romani, si ma lovesc de oameni precum domnul Mihalache. Oameni indolenti, aroganti, dar la putere care ne conduc si ne reprezinta. Mi s-a rupt sufletul de rusine si groaza. As vrea sa ma uit peste interviul cu domnia sa, dar inca nu pot… trebuie sa-mi fac curaj.”
Toată relatarea o puteți citi AICI.
La trei zile după apariția pe Facebook a variantei tinerei, a apărut și cea a ambasadorului, publicată pe pagina sa personală.
Dam Mihalache ține să precizeze de la bun început că Maria Bondici nu este jurnalist, ci student la jurnalism, iar aprecierile lui din timpul interviului au fost făcute prin prisma calităților sale de profesor și fost ziarist: „Am tratat acest interviu mai degrabă de pe poziția de profesor, fost ziarist și specialist în analiză politică în raport cu un student.”
„Am crezut că dorește să învețe din experiența mea. Poate de aceea mi-am permis să-i dau anumite sugestii. Discutia, la care au asistat si colaboratorii mei, a fost civilizata. Desi mi s-a parut deplasata atitudinea de a imi da mie lectii…”, a mai scris Mihalache.
Ambasadorul nu dezminte cele spuse de studentă, în afară de afirmația în legătură cu fumatul în instituție, spunând că folosește o țigară electronică, permisă de lege. Mihalache ține însă să menționeze că gestul Mariei Bondici de a publica cele întâmplate este unul lipsit de deontologie. „După această poveste, nu aș mai angaja-o ca reporter sau redactor, nici macar ca taxator de bilete…”, a apreciat el.
Răspunsul ambasadorului îl puteți găsi AICI.