in

Londra. Armata trimisă în stradă. Alerta teroristă din Marea Britanie, la cel mai înalt nivel

Militari înarmați vor patrula pe străzi, în Marea Britanie, după ce nivelul alertei teroriste din Regatul Unit a crescut la „critic”, cel mai înalt, la o zi după atacul sinucigaș cu bombă de la Manchester Arena unde au murit 22 de persoane și au fost rănite alte câteva zeci.

Nivel critic însemnă că un atac terorist este iminent. Premierul britanic Theresa May a anunțat că există posibilitatea ca atacul de la Manchester să fie legat de un grup mai mare de persoane.

„Ca rezultat al acestei decizii poliția a solicitat aprobarea ministrului apărării de amplasare a unor militari înarmați alături de personalul lor înarmat”, a declarat May în cadrul intervenției sale în care a anunțat ridicarea nivelului de alertă teroristă.



„Asta înseamnă că polițiști înarmați cu misiuni de pază a unor locuri foarte importante vor fi înlocuiți de membri ai forțelor armate, ceea ce va permite poliției să sporească numărul de ofițeri înarmați în patrulare în aceste puncte cheie”, a mai spus May.

„S-ar putea să vedeți militari la anumite evenimente precum concerte și meciuri sportive, ajutând poliția să păstreze siguranța publicului”, a mai anunțat ea.

În acest week-end, în Londra vor avea loc două evenimente sportive majore, unde vor fi prezente zeci de mii de persoane. Astfel, pe stadionul Wembley, care are o capacitate de 90.000 de persoane, se joacă finala Cupei Angliei, iar pe stadionul Twickenham va avea loc finala campionatului de rugby englez.

Atacatorul sinucigaș de la Manchester, un britanic musulman de 22 de ani

Numărul morților din atacul de la Manchester a crescut la 22. Printre victime sunt și copii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Atacatorul sinucigaș de la Manchester, un britanic musulman de 22 de ani

Viorel Hrebenciuc aruncă bomba: «Așa s-au furat mii de voturi în Diaspora»