in

Vrei să vezi dacă mai ești trecut la o secție de vot DIN ROMÂNIA? Iată unde poți căuta!

Duminică au loc atât alegerile pentru membrii României în Parlamentul European, cât și un referendum național convocat de președintele țării. Cetățenii care se află în afara localității în care își au domiciliul pot vota la orice secție de votare, urmând a fi înscriși pe listele suplimentare, în baza actului de identitate, dar cei care se află în localitatea de domiciliu trebuie să se prezinte doar la secțiile de votare la care sunt repartizați.

La alegerile care vor avea loc duminică, românii pot vota, de principiu, la orice secție de votare dacă se întâmplă să nu fie în localitatea în care își au domiciliul, potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Dar, în cazul în care se află în localitatea de domiciliu, românii pot vota doar la secția de votare la care sunt arondați.

Cetățenii sunt distribuiți pe listele electorale permanente ale secțiilor de vot în funcție de domiciliul din actul de identitate. În cazul în care nu știi exact la ce secție de votare ești arondat, poți accesa online Registrul Electoral. Acolo trebuie introdus codul numeric personal și numele de familie, apoi portalul va afișa care este secția de votare la care trebuie să te prezinți în cazul în care te duci la vot duminica aceasta.

Fiecare cetățean este arondat unei secții de votare din raza domiciliului său și acolo trebuie să voteze dacă este acasă. Doar în cazul în care te afli în altă localitate poți vota pe listele suplimentare.

https://ziarulromanesc.net/observator/comunitate/lista-completa-a-sectiilor-de-votare-pentru-romanii-din-marea-britanie/

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Loredana Chivu i-a lăsat mască pe fani după ce a apărut așa în Londra. “Cea mai frumoasă ???”, “Superbă”

Un test ADN i-a adus o avere COLOSALĂ unui muncitor din Marea Britanie